Gabriela Firea și-a dat vineri demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, potrivit unor surse politice. Demisia vine în urma scandalului legat de „azilele groazei” și survine după cea a ministrului Muncii, Marius Budăi, înregistrată joi.

„Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Ea susține că pleacă din Guvern pentru ca premierul „să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca”.

Ea a anunțat că se suspendă și din funcția de președinte al PSD București.

„În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile.
Dar, miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor. Tocmai din acest motiv plec, pentru moment, cu mare tristețe, față de tot ceea ce am făcut și puteam construi împreună cu echipa social-democrată din Capitală, și din funcția de Președinte al Organizației PSD București, din care mă suspend o perioadă limitată”, a mai scris Firea pe rețeaua de socializare.

Ea a adăugat că este „complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general”.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.