Imigrari
Imigrari

Polițiștii de imigrări din Tulcea, în urma acțiunilor întreprinse, în acestă săptămână, au depistat cu ședere ilegală 3 cetățeni străini, toți bărbați, cu vârste curprinse între 21 și 38 de ani, din  Turcia, Nigeria și Bangladesh. Pe numele cetățeanului din Bangladesgh a fost emisă o comunicare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 3 zile. Ceilalți doi străini, în calitate de membri de familie ai unor cetățeani români, au fost îndrumați să se prezinte cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de ședere.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Tulcea au desfăşurat, în această săptămână, o serie de acţiuni proprii și în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
În urma activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 38 de ani, din Turcia, Nigeria și Bangladesh care au intrat legal în România, însă, la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre.
Ca urmare a celor constatate, pe numele cetățeanului din Bangladesgh a fost emisă o comunicare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 3 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. De asemenea, cetățeanul turc și cel nigerian, în calitate de membri de familie ai unor cetățeani români, au fost îndrumați să se prezinte cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de ședere. Cetățenii străini au fost sanționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 1600 de lei.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.