Proprietarii tulceni de trotinete vor fi obligați să aibă poliță de asigurare, începând de anul viitor.

Autoritatea care supraveghează piața asigurărilor va aplica o directivă europeană deja aprobată. În ultimii trei ani, în România au avut loc peste 300 de accidente în care au fost implicate trotinete.

O directivă recent adoptată îi obligă pe cei care ies în trafic cu trotineta să fie asigurați, pe modelul asigurării de răspundere civilă. Parlamentul are termen până la anul să introducă noua obligație și în legea națională.

Ulterior, Autoritatea de Supraveghere Financiară va trebui să elaboreze normele de aplicare.

Valentin Ionescu, reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară: „Au fost prea multe situații la nivel european, diverse țări au reclamat diverse situații de accidente în care au fost implicate trotinetele așa cum a văzut și în România, se dorește și reglementarea acestor vehicule”.

Proprietarii de trotinete spun că sunt de acord cu o astfel de lege:

„E destul de important pentru că oamenii merg din ce în ce mai des pe trotinete și se mai întâmplă accidente și eu zic că e bine să ai o asigurare pe trotinetă”.

„Mi-aș face. Am la mașină, deși merg cu trotineta. Și la bicicletă sunt de acord”.

În ultimii trei ani au avut loc peste 300 de accidente în care au fost implicate automobile și trotinete.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.