Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) încep, săptămâna aceasta, acţiunile de capturare cu scop ştiinţific a 30 de exemplare de sturioni, în cadrul proiectului „Dezvoltarea Staţiei de monitorizare a peştilor migratori: sturioni şi scrumbie – Isaccea”.

Iniţiat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), în parteneriat cu INCDDD, proiectul a început anul trecut, este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar până în prezent în cadrul acestuia s-au identificat potenţialele zone de iernat şi de reproducere a sturionilor pe braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe ale Dunării şi s-au făcut pregătiri pentru capturarea a 30 de exemplare de sturioni, relatează  Agerpres.

„Săptămâna aceasta urmează să pescuim sturioni adulţi în vederea marcării şi urmăririi lor. Pescuitul se va desfăşura în colaborare cu patru pescari din Grindu. La Isaccea, s-au adaptat echipamentele, s-au instalat nişte plase fixe pentru a se vedea cum lucrează şi în momentul de faţă suntem pregătiţi să începem activitatea propriu-zisă de pescuit sturioni”, a declarat cercetătorul din cadrul INCDDD, Marian Paraschiv.

El a mai spus că luna aceasta se vor captura 30 de exemplare de sturioni adulţi care vor fi marcate, cercetătorii putând să-i urmărească ulterior.

În cadrul proiectului, în perioada iunie-iulie, la Isaccea-Grindu, va avea loc o acţiune de capturare a puilor sălbatici de sturioni pentru monitorizare, în lunile următoare fiind programată urmărirea distribuţiei sturionilor pe coasta Mării Negre.

„ARBDD are sarcina de a achiziţiona infrastructura de creştere a sturionilor, de a realiza reproducerea a minim 4.000 de pui de sturioni şi popularea Dunării cu minim 3.500 de pui de sturioni care vor fi marcaţi, acestea fiind unele din obiectivele principale ale proiectului”, a precizat managerul de proiect din cadrul ARBDD, Gabriela Creţu.

Instituită în anul 2006, prohibiţia pescuitului sturionilor a fost criticată de comunităţile de pescari tulcene din cauză că statul român nu a acordat compensaţii pentru renunţarea la această activitate. Guvernul a finanţat acţiuni de populare a Dunării cu puiet de sturioni, necesare pentru refacerea efectivelor de sturioni, potrivit directorului general al INCDDD, Marian Tudor.

„S-a demonstrat că nu este suficient să interzici pescuitul pentru a se reface populaţia de sturioni. Altfel, au trecut 15 ani, trebuia să se înregistreze o creştere a potenţialului cel puţin. Nu s-a înregistrat această explozie şi este nevoie de măsuri pe care numai noi le putem lua, măsuri care nu ţin de populaţia locală”, a afirmat directorul INCDDD, Marian Tudor.

Obiectivul general al proiectului „Dezvoltarea Staţiei de monitorizare a peştilor migratori: sturioni şi scrumbie – Isaccea” este conservarea biodiversităţii prin implementarea unor măsuri din Planul de management al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Proiectul a avut conferinţa de lansare la finele săptămânii trecute, în cadrul simpozionului internaţional „Delte şi zone umede”, organizat de INCDDD, are un buget total estimat de 55.403.353,65 de lei, din care cofinanţarea beneficiarului este de 5,23% şi se va încheia la sfârşitul anului viitor.

Dunărea Inferioară are singurele specii de sturion sălbatic din Uniunea Europeană care cresc şi se reproduc în mod natural. Supravieţuitori ai erei dinozaurilor, cu lungimi care pot depăşi la maturitate mărimea unui autobuz, sturionii au fost consideraţi, din cele mai vechi timpuri, printre cele mai valoroase specii de peşti. Pescuitul speciilor de sturion în apele teritoriale româneşti este interzis din anul 2006, pe fondul declinului populaţiilor la nivel internaţional, a supraexploatării, a poluării şi a braconajului.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.