Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pensiilor speciale. Propunerea legislativă a fost reexaminată de către Parlament, ca urmare a deciziei CCR de a pune în acord proiectul cu decizia de neconstituţionalitate.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, anunță Administrația Prezidențială.

Camera Deputaţilor a votat, luni, cu 174 pentru, 81 impotrivă, 17 abţineri şi doi care nu votează, proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, după punerea lui în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale şi cu observaţiile Comisiei Europene.

„Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”, potrivit proiectului aprobat, transmite Mediafax.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Sursa

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.