Ora de Sibiu
Victor Costache.jpg

Ministrul Sănătății a publicat un mesaj pe pagina sa de socializare, în care susține că nu are nimic de ascuns.  Potrivit ANI,  Victor Costache nu s-ar afla într-o situație de incompatinilitate dacă continuă să opereze la Polisano cât timp este ministru al Sănătății.

„Referitor la informațiile prezentate de jurnaliștii de la Libertatea, prin care sunt acuzat că deși am jurat credință poporului român, am semnat un angajament de fidelitate față de un angajator privat, reamintesc că am depus și jurământul lui Hipocrat față de pacienții români”, scrie Costache pe Facebook.

„Ca ministru am făcut toate demersurile legale pentru a mă convinge că în timpul meu liber pot profesa. Nu e un moft, ci o necesitate. Pot salva vieți, când nu sunt la minister. Fac acest lucru din pasiune, rupând din timpul alocat familiei mele. Și credeți-mă, e greu să aleg: să merg în sala de operații sau să stau alături de copiii mei. La Spitalul Polisano, operațiile sunt pro bono, dar legea m-a obligat să semnez un contract de muncă. Jurnaliștii l-au prezentat, dar precizez că aveam nevoie de acest contract ca să profesez LEGAL în weekend, ca medic primar. Altfel, ar fi însemnat să fac operații în afara Legii”, a mai spus ministrul.

Acesta spune că, tocmai pentru a evita o situație de incompatibilitate, a cerut părerea Agenției Naționale de Integritate.

„Pentru a evita orice discuție, înainte de a prelua mandatul de ministru, am făcut demersuri la cea mai înaltă instituție a statului, abilitată în acest domeniu, Agenția Națională pentru Integritate. Vă citez din documentul primit de la ANI: din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că funcția de membru în cadrul Guvernului simultan cu desfășurarea de activități medicale în baza unui contract individual de muncă, nu este de natură a genera o situație de incompatibilitate. Așadar, nu văd unde am greșit și ce anume mi se impută în faptul că mi-am propus să operez în continuare. Mi se cere să-mi încetez activitatea de chirurg?! Puteam să fac un contract de voluntariat, dar legea nu permite spitalelor private să facă astfel de contracte cu medicii. Contractul meu este pe o sumă minimă, pentru un chirurg cu specializarea și calificările mele, fiind încadrat pe grilă ca medic primar. Operațiile în sine, care în mod normal se plătesc, am ales să nu fie remunerate în cazul meu. Nu am ascuns niciodată acestă situație și am prezentat public faptul că operez în weekend, încă din data de 24 noiembrie 2019. Sunt un om onest, care nu are nimic de ascuns și care muncește cu pasiune pentru a-și face treaba bine, iar activitatea mea sper că o dovedește oricui este de bună-credință. Din acest motiv, nu voi accepta ca cineva să prezume în privința mea acțiuni sau intenții reprobabile doar pentru că un act de reformă în sistemul de sănătate deranjează anumite interese nedeclarate. Îi invit pe toți cei care doresc să contribuie la dezbaterea legată de sistemul de sănătate să o facă în mod deschis, asumat, cu argumente pe fond, ținând cont de un principiu esențial: în activitatea medicală pacientul este singura prioritate!”, a încheiat ministrul Victor Costache mesajul postat pe pagina sa.

 

https://connect.facebook.net/da_DK/sdk.js#xfbml=1&version=v5.0

Referitor la informațiile prezentate de jurnaliștii de la Libertatea, prin care sunt acuzat că deși am jurat credință…

Slået op af Victor CostacheTorsdag den 30. januar 2020

 

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.