Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede mai multe reglementări cu scopul conservarii habitatului natural al Deltei Dunării și implicit a resurselor. Inițiativa mai stabilește modul în care resursele regenerabile pot fi scose la licitație și cine poate participa.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat cu 105 voturi „pentru”.

„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei <Delta Dunării>, în sensul instituirii unor reglementări în scopul conservării habitatului <Deltei Dunării>, a modului de gestionare a resurselor regenerabile din rezervație, precum și a nivelului de trai al locuitorilor din această zonă”, conform raportului adoptat de Senat.

De asemenea, proiectul prevede „introducerea a două noi zone, zona de cruțare piscicolă necesară pentru protecția resursei piscicole și zona marină care precizează diferența dintre plajele sălbatice și plajele neamenajate, ceea ce va duce la o mai bună conservare a rezurselor și la un management mai performant al celor două zone noi”, iar prin intermediul acestuia,”se stabilește în mod clar modul în care resursele regenerabile terestre și acvatice se pot scoate la licitație, precum și faptul că persoanele juridice sau fizice autorizate care au sediul stabil sau domiciliul în Rezervație sau în localitățile limitrofe au dreptul de a participa la licitație”.

Potrivit expunerii de motive, „se impulsionează Consiliul Consultativ de administrare, astfel încât acesta să fie funcțional, stabilindu-se prin lege ca acesta să fie convocat cel puțin de două ori pe an sau prin solicitarea a cel puțin 30% din membrii”.

O altă prevedere a proiectului propune cedarea dreptului de administrare către consiliile locale.

„Cedarea dreptului de administrare de către Consiliul Județean Tulcea pentru suprafețe de aproximativ 4.000 de ha teren agricol către consilii locale, pentru a fi folosite ca ferme de subzistență pentru locuitorii din Deltă sau pentru producția de furaje pentru crescătorii de animale înregistrați pe raza localităților respective”, conform expunerii de motive.

Potrivit sursei citate, „o altă modificare se referă la condițiile de acces al turiștilor în vecinătatea zonele strict protejate, astfel încât accesul să se poată realiza doar cu ghid autorizat de Rezervație sau cu personal angajat al A.R.B.D.D.”, „se actualizează cuantumul care nu au mai fost modificate din 2011”, „și se simplifică procedura de constatare”.

Senat a votat în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.