După ce, la ultimele alegeri, a ratat intrarea în Parlamentul României, Octavian Motoc își anunţă acum „potențiala candidatură pentru funcția de primar al municipiului Tulcea”.
Vechi liberal, senator în legislatura 2012-2016 din partea USL, Motoc constată că „în ultimii 4-5 ani, nu s-a mai întâmplat nimic care să ne impresioneze ca locuitori ai urbei. Străzile sunt cam la fel de proaste, capacele de cămine de vizitare la canalizare sunt parcă puse special să distruga jentile roţilor, amortizoarele şi capetele de bară ale autoturismelor, coşuri de gunoi există doar pe străzile principale, iar racordarea la sistemul de alimentare cu gaze naturale se face într-un ritm ca de melc.”.
După ce face o inventariere a problemelor cu care se confruntă oraşul, potențialul candidat la funcţia de primar notează că „tinerii noștri nu vor să se mai întoarcă acasă după ce termină cursurile facultăților. De ce? Pentru că aici nu întrevăd nici un viitor. Și culmea, în această perioadă, acest județ și municipiul Tulcea beneficiază, în mod potențial, de cea mai mare sumă de care s-a putut bucura vreodată un județ din România – aproape 1,2 miliarde de euro! pentru perioada de programare 2014-2020. Si am ajuns deja aproape la jumătatea lui 2018 și n-am accesat mai mult de 3-5 % din ei!”
Rămâne de văzut în ce măsură intenția se va finaliza cu o reală candidatură în 2020. Și la ultimele alegeri locale Motoc își afirmase dorința de a deveni primarul municipiului Tulcea, dar partidul a susținut-o pe Ștefana Zibileanu. Reproșul colegilor din PNL Tulcea a fost la acel moment că, în calitate de senator, nu a făcut nimic pentru tulceni.
Interesant este că în fotografia care ilustrează intenția sa de candidatură păstrează doar culorile partidului, nu și sigla acestuia.