Senatul a adoptat miercuri, cu 92 de voturi „pentru” voturi şi unul „împotrivă”, propunerea legisaltivă a 16 deputaţi şi senatori PNL, potrivit căreia radarele rutiere să fie instalate exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei.
„Pentru că, atât prin cadrul normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), cât şi prin atitudinea şi comportamentul lucrătorilor poliţiei rutiere nu se acordă niciun fel de atenţie prevenţiei apariţiei evenimentelor rutiere nedorite şi din dorinţa de a acorda lucrătorului de poliţie demnitatea şi respectulş cuvenit ca reprezentant al legii, propunem următoarele modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – constatarea contravenţiilor şi aplicare sancţiunilor să se facă direct de către poliţistul rutier, respectiv poliţistul de frontieră, care sunt obligaţi să poarte uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor.
De asemenea, potrivit aceleiaşi expuneri de motive, „dispozitivele fixe sau mobile destinate măsuării vitezei se vor instala exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Mai mult, dispozitivele mobile (tip pistol) destinate măsurării vitezei se vor utiliza la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere”. Iniţiatorii spun că modificarea OUG 195/2002 are rolul de a preveni accidentele şi de a determina un comportament responsabil al şoderului.
“Aceste modificări au scopul principal de a readuce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice la scopul său iniţial – prevenţia accidentelor şi dobândirea unui comportament responsabil al conducătorului auto. În forma sa acutală şi aşa cum este ea interpretată şi aplicată, OUG nr. 195/2002 este o ordonanţă orientată doar către aplicarea de sancţiuni şi atât. Ori, aplicarea de sancţiuni trebuie să fie ultima modalitate în modelarea comportamentului conducătorului auto. O lege poate avea obiectiv fundamental aplicarea de sancţiuni”, se mai arată în expunerea de motive. Iniţiatorii mai susţin că amplasarea unei machete care imită un echipaj de poliţie cu radar, amplasată pe DN 17, în Comuna Poiana Stampei, a redus numărul accidentelor rutiere grave, porţiunea de drum fiind cunoscută la nivel judeţean pentru multiple accidente soldate cu decese. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestei iniţiative legislative.