Omul de afaceri Ilie Carabulea, închis la Penitenciarul Aiud din iunie 2017, a depus o nouă cerere de liberare condiţionată. Solicitarea a fost înregistrată la Judecătoria Aiud în data de 27 martie şi ar urma să fie analizată în 8 mai 2018.

Cerererea a fost depusă în condiţiile în care solicitarea anterioară a fost respinsă la Tribunalul Alba, instanţa stabilind, în septembrie 2017, că deţinutul Ilie Carabulea poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată după data de 25 mtie 2018. Procurorii DNA au considerat atunci că eliberarea condamnatului nu se poate face doar pe motivul că a efectuat numărul legal de zile, acesta trebuind să demonstreze şi că a fost ”stăruitor în muncă, disciplinat şi că a dat dovezi temeinice de îndreptare”. În opinia DNA, Carabulea ar trebui să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii pentru a putea pleca acasă. ”Un condamnat trebuie să demonstreze pe tot parcursul executării fracţiei de pedeapsă că a fost stăruitor în muncă şi disciplinat şi că a dat dovezi temeinice de îndreptare. (…) Lipsa abaterilor disciplinare este un elemnt de normalitate în cazul unor persoane educate, bine integrate în societate, condmanate pentru infracţiuni de corupţie”, se afirmă în apelul formulat de DNA, care a fost admis de Tribunalul Alba. Ulterior, Carabulea a depus şi o contestaţie la executare, respinsă, de asemenea, la Curtea de Apel Alba Iulia în 8 februarie 2018. Cel mai probabil, la solicitarea petentului termenul de judecată pentru noua cerere de liberare condiţionată va fi devansat pentru luna aprilie. Omul de afaceri, încarcerat la Penitenciarul Aiud, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 28 iunie 2017, la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul Carpatica. El a fost trimis în judecată în 2014 pentru fapte de corupţie. În dosarul „Carpatica”, au fost judecaţi fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, care a fost achitat, omul de afaceri Ilie Carabulea, Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, Radu Mustăţea, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, alături de alte persoane. Potrivit procurorilor, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac „au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”. „Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.