Tuns Tulcea
Sursă foto : Tulcea Noastră

Se pare că ideea unui bărbat, aflat în izolare la domiciliu, de a ieşi din casă pentru a merge să se tundă în plină stare de urgenţă nu a fost pe placul jandarmilor.

Astăzi, 12 aprilie, un bărbat, aflat în izolare la domiciliu, a ignorat măsurile Ordonanţelor Militare, care interzic ieşirile fără un motiv bine întemeiat şi a decis să părăsească domiciliul pentru a merge să se tundă.

Acesta a fost sancţionat de jandarmi cu 10.000 de lei şi de asemenea, s-a dispus instituirea măsurii de carantină obligatorie pentru o perioadă de 14 zile cu suportarea cheltuielilor din partea acestuia.

Atragem atenţia că nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu sau în centre de carantină, atrage o nouă perioadă de carantină, cu plata tuturor cheltuielilor aferente.

Trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă, dar dacă respectăm regulile, vom putea spune la final că suntem învingători.

Pentru a vă proteja pe dumneavoastră, pentru a-i proteja pe cei dragi, nu uitaţi:

-Respectaţi Ordonanţele Militare!

-Respectaţi cu stricteţe regulile de igienă, precum şi toate recomandările şi măsurile adoptate de autorităţi pentru a vă proteja!

-Informaţi-vă doar din surse oficiale!

-Staţi în casă!

Jandarmii tulceni vor acţiona alături de poliţişti, poliţişti locali şi militari în stradă pentru siguranţa dumneavoastră!

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.