Penitenciarul Tulcea derulează Proiectul de activitate „Personalităţi locale – modele de viaţă şi surse de potenţare a valorilor sociale”. Acțiunea presupune o întâlnire cu personalităţi din comunitate ce pot oferi modele de viaţă, pentru persoanele condamnate aflate în detenţie. Ieri, invitaţii au fost Ilie Ștefan, primar al Comunei Luncavița,  Adrian Popa, președintele Asociației ”Mâini Întinse”
Beneficiarii sunt 25 de deținuți clasificați pentru executarea pedepsei privative de libertate în regimul închis. Participanții formează un grup eterogen din punct de vedere al anilor de studii, între 5 și 17 clase absolvite, iar din punct de vedere al infracțiunilor săvârșite pentru care au fost condamnați, sunt pedepse cuprinse între 3 ani și 4 luni, respectiv condamnare pe viață.
Cei doi invitaţi de ieri au stat de vorbă cu cei aflaţi în detenţie, s-au spus poveşti emoţionante despre copilărie şi adolescenţă, despre anturaje şi modele pozitive şi negative, despre momente dificile. S-a discutat despre educaţie, influența familiei, implicarea oamenilor din comunitate prin acțiuni de voluntariat și schimbarea mentalității.
Deținuții au adresat întrebări și propuneri cu privire la modul în care societatea civilă (reprezentată de ong-uri și autoritățile statului) ar putea inteveni cu modificări legislative sau inovative de programe pentru facilitarea reintegrării în societate a celor care execută sau au executat pedepse privative de libertate și modul în care mentalitatea societății poate fi treptat schimbată raportat la etichetările față de deținuți/foști deținuți.
Proiectul este inițiat de Administrația Națională a Penitenciarelor, având ca beneficiari deținuții custodiați și are drept scop conferirea de modele comportamentale și experiențe autentice de viață, care pot constitui un exemplu bun de urmat.

 

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.