Agenţii economici din Sulina vor ca oraşul cel mai estic al României să fie declarat „Staţiune turistică”, iar un prim pas pentru realizarea acestui obiectiv este înfiinţarea unei asociaţii de turism, proces început zilele trecute.
Statutul de „Staţiune turistică” le va oferi micilor întreprinzători posibilitatea de a accesa mai uşor fondurile europene, dar şi o promovare a oraşului la nivel naţional.
„Dacă oraşul ar fi declarat ‘Staţiune turistică’ am avea mai multe facilităţi. Agenţiile de turism solicită acum cazări pentru grupuri mici şi perioade scurte. Vrem să avem o relaţie cu agenţiile de turism pentru a vinde toate locurile pe întregul sezon”, a declarat pentru AGERPRES proprietarul uneia dintre primele pensiuni din Sulina, Dănuţ Nicolae.
În opinia sa, înfiinţarea unei asociaţii a operatorilor turistici din oraşul Sulina ar oferi autorităţii locale un partener de dialog.
„Prin asociaţie, vrem să avem o singură voce în relaţia cu primăria, cu turiştii. Vrem să participăm la întocmirea bugetului, iar acesta să cuprindă investiţii care să ne ajute să fim mult mai vizibili”, a mai spus Dănuţ Nicolae.
Un alt operator turistic, Ciprian Picu, proprietar al unei unităţi de cazare de aproape şapte ani, spune că lipsa forţei de muncă este principala problemă cu care se confruntă.
„Încă nu vedem lumina de la capătul tunelului. Încercăm ca anul acesta să ţinem preţurile la nivelul celor din anii trecuţi şi sperăm ca împreună că ne fie mai uşor să trecem peste această perioadă. Ideea e să ne lase să funcţionăm. Cât timp avem restricţii, apar cheltuieli în plus şi lanţul este evident”, a afirmat Ciprian Picu.
La finele lunii februarie, Sulina pare pustie, iar o plimbare cu taxiul până la Marea Neagră dovedeşte inactualitatea unei investiţii realizate de statul român cu sprijinul fondurilor europene pe plajă, în contextul în care Sulina este una dintre puţinele zone costiere din România unde fenomenul de retragere a apei se manifestă tot mai pregnant în ultimii ani, din cauza aluviunilor aduse de fluviu.
„Aici, apa s-a tras foarte mult în faţa uscatului şi se poate merge pe malul mării dincolo de pasarela care ar fi trebuit să fie în apă. Este îngropată în nisip. Nu a fost trasă din apă pe uscat. Nu are cum”, a afirmat Virgil Chelaru, în vârstă de 34 de ani, şofer de taxi.
El a mai spus că iarna în Sulina nu se întâmplă nimic, iar localnicii lucrează la instituţiile statului în principal.
„De ce ar veni un turist iarna în Sulina? Pentru pescuit, cu condiţia să nu fie sloiuri pe Dunăre. În perioada iernii, ştiuca este mult mai activă şi sunt mulţi pasionaţi. Iarna, nu prea trecem de cimitir. Vara în schimb facem numai drumul acesta. Localnicii s-au obişnuit cu maşinile, după ce ani la rând aici nu au fost decât foarte puţine autovehicule. Vara facem treabă, dar iarna supravieţuim”, a menţionat Virgil Chelaru.
Sulina a fost atestată istoric în secolul al X-lea, pe hărţile vechi ale navigatorilor italieni numele oraşului figurând ca singura cale navigabilă întreţinută de turci, care au construit aici un far. În urma Tratatului de Pace de la Paris din anul 1856, cu sprijinul investiţiilor realizate de Comisia Europeană a Dunării (CED), oraşul s-a transformat dintr-o aşezare cu câteva case într-una dintre cele mai cosmopolite zone ale României. Până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Sulina s-a dezvoltat continuu, cuprinzând 22 de etnii şi şapte consulate şi fiind considerată „micuţa Veneţie a Orientului”.
Din numeroasele clădiri construite pe faleza Dunării, doar Palatul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) fascinează şi acum trecătorii. În faţa ei, se află o ancoră, simbol al activităţii AFDJ, instituţie care coordonează activitatea de navigaţie pe sectorul românesc al Dunării, dar şi una dintre primele geamanduri, obiect plutitor care delimitează canalul navigabil.
„Acum vreo trei ani, Dunărea a scos la suprafaţă un obiect din metal. Toată lumea a spus că e o mină din cel de-Al Doilea Război Mondial. S-a constatat că era o geamandură. Este unul din primele modele. A fost confecţionată cu o artă desăvârşită. Sunt elemente de tablă prinse în nituri. Fiecare şurub presupunea o acţiune fizică. Odată asamblată trebuia să fie etanşă, altfel se scufunda. E unicul model pe care Dunărea l-a păstrat”, a povestit Viorica Vlaciu, şefa Biroului administrativ al Secţiei Sulina a AFDJ.
La holul de la intrarea în clădirea de patrimoniu sunt expuse tablouri semnate de Octav Postolache, pictor din satul Sfiştofca, comuna C.A. Rosetti.
„M-am născut la Mălini, satul lui Labiş. Am jucat şi fotbal cu el. Desenez din clasa a VII-a sau a VIII-a. Atunci făceam portretele lui Marx din manuale. În Armată, am exersat foarte mult, făceam portretele comandanţilor…
=
DETALII LA SURSA