Entuziaști, regaliști, anticomuniști, oportuniști, pierde-vară, radicali, moderați, pragmatici, visători, veleitari, intelectuali subțiri, loiali, trădători, infiltrați, revanșarzi, iertători, susținători, atârnători, turnați, turnători, încuiați și destupați.
Așa arăta lumea pestriță care se aduna în vechea casă evreiască din centrul orașului la începutul anilor ’90: liberalii tulceni. Dintre ei a țâșnit charismaticul Crin Antonescu, în siajul căruia s-au făcut și s-au desfăcut aripile locale de dreapta ale vremii. Grupul versatil și iritabil s-a mai rafinat și a intrat cu valul în lumina Convenției din ’96, stinsă apoi repede, după manual.
Anul 2000 găsește la Tulcea un PNL destul de fragil: Antonescu pleacă în marea politică (care este, după cum se vede, via Teleorman), 8% în alegeri, niciun parlamentar.
Adevărata cotitură locală vine însă în 2001, când Octavian Popa trece cu autobuzul de Măcin peste o înțelegere internă și preia șefia partidului. Cu intenția (probabil bună) de a scoate lucrurile din adormire, urmează o epurare a vechilor și cârcotașilor liberali dublată de un cerc de fețe noi, nu întotdeauna strălucitoare, dar cu siguranță loiale lui. Gestionează fuziunea cu UFD cu aceeași parcimonie a accederii la vârf, iar controlul este preluat total.
Anul 2004 amestecă liberalii cu pediștii, așa că este greu de spus cât de tare a spus D.A. fiecare. Cele 30 de procente tulcene trimit în Parlament un senator liberal și un deputat PD care la jumătatea mandatului pleacă la PSD. Pentru că nu își mai găseau cheia de la sediu, o parte dintre „bătrânii” activiști se duc la fantoma PLD.
După ani de zile de exerciții de combinatorică atent lucrate, cu fir direct la Antonescu care urma să înfigă steagul în vârful cel mai înalt al partidului, în 2008 a venit vremea ca Octavian Popa să facă ceva și pentru el. Alegerile parlamentare – nominale de această dată – îl trimit deputat al colegiului-fief. Bucuria succesului electoral înmoaie însă munca de partid, cei rămași acasă fără ochiul vigilent nu fac decât să graviteze palid în jurul șefului plecat. Jumătate de mandat se consumă cu negocierile contractului prenupțial ale scurtei și furtunoasei căsnicii cu PSD.
Ultimii ani ar putea fi politic caraghioși, dacă n-ar fi triști. La alegerile din 2012 liberalii se capătă cu un senator, iar deputatul Popa își păstrează scaunul din piele de Cordoba. Fuziunea cu PDL însă îl lasă fără cel din lemn de la Tulcea, așa că se odihnește puțin independent și pleacă suflu-nou la ALDE.
La Tulcea galbenul se face portocaliu, în încercarea de a mai astupa haosul. Energia se pierde în strategia internă, restul devine neimportant. Partidul, de asemenea.
Astăzi a venit însă ziua Z pentru liberalii tulceni. Start ori delete.
Loredana PRISADA
