Vineri, 17 mai 2019, președintele Consiliului Județean Tulea, Horia Teodorescu a participat la manifestările din cadrul celei de a VII-a ediții a obiceiului străvechi „Coșia din Cerna“, în organizarea Primăriei Comunei Cerna și a Asociației Altona.
„Bine v-am găsit la această frumoasă sărbătoare sătească, tradiție reînviată a comunei Cerna! Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră la cea de-a șaptea ediție de la revenirea acestei inedite întreceri a cailor aici, la poalele Munților Măcinului.
O sărbătoare care, iată, se menține, aducând în prim plan tradițiile din vremea apariției României Mari pe harta lumii.
Scrierile vremii arată faptul că grija şi respectul pentru cai, definitorii pentru populația din această zonă, se îmbinau armonios cu aspectele spirituale ale vieţii. Dezvoltat îndeosebi în perioada interbelică, acest obicei al localnicilor din Cerna, de a organiza întreceri de cai în ziua de Sfântu Toader, aduna la un loc toți locuitorii satelor comunei Cerna, dar și din localitățile învecinate.
Vă felicit pentru modul în care reușiți, iată, de șapte ani deja, să păstrați această frumoasă tradiție a localnicilor din Cerna, cu întreceri, cu ansambluri folclorice și voie bună! Urez mult succes tuturor celor care intră în competiție și fie ca cel mai bun să câștige!“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
După o pauză de peste șapte decenii, mai exact 73 de ani, Coșia a revenit în peisajul evenimentelor organizate în acest colț al României. Evenimentul a fost readus la Tulcea în anul 2013 de către Asociația Altona Cerna, Primăria Comunei Cerna, Biblioteca Comunală „Dumitru Cerna”, cu sprijinul Administrației Parcului Național Munții Măcinului.