Pe ultima sută de metrii, românii sunt în goana după gustos și sănătos, iar mulți dintre aceștia înlocuiesc tradiționalul miel de Paște cu iedul. 

Mielul e vedeta din farfuria de Paşte, însă cererea acum este mult mai mică față de anii trecuți din cauza scumpirilor.

”Au început oamenii să mai cumpere iezi pe lângă miei pentru că este mai sănătos. Nu are atâta colesterol şi cred că e un pic şi mai ieftin iedul. În ultimul timp, mulţi întreabă, că vor şi iezi.” a mărturisit fermierul Aron Şeandru, pentru Observatornews.

Cât costă iedul în comparaţie cu mielul

La stână, prețul iedului este între 40 și 45 de lei, cu aproape 5-10 lei mai ieftin decât mielul. Pentru cine îl cumpără în viu, e 20 de lei kilogramul. Asta în timp ce un kilogram de carne de miel pornește din start de la 45 de lei, iar în supermarketuri ajunge și la 60 de lei.

“Până anul ăsta, am cumpărat miel. Anul ăsta, vreau să cumpăr ied că are mai puţin colesterol. Eu am diabet şi are mai puţin colesterol carnea de ied.”

Carnea de ied e mai săracă în calorii și colesterol şi nici gustul sau mirosul nu sunt puternice ca în cazul mielului. Are chiar mai puțin colesterol decât puiul.

Sursa

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.