O delegație de oameni de afaceri tulceni din domeniul agricol, condusă de președintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac, și însoțită de președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Tulcea, Doru Poponete, a reprezentat interesele județului într-o vizită în China.
Începuturile relațiilor de cooperare dintre Consiliul Județean Tulcea și Municipalitatea Suzhou datează încă din anul 1995. Pe parcursul anilor au existat schimburi de experiență care au contribuit în bună măsură la consolidarea relaţiilor de colaborare și la identificarea unor noi domenii de activitate, în beneficiul ambelor regiuni.  Cooperarea dintre cele două părți a căpătat în ultimii ani și aspecte concrete: implementarea medicinei tradiționale chineze la nivelul municipiului Tulcea, dezvoltarea relațiilor culturale, prin expoziții chinezești aduse la Tulcea și, nu în ultimul rând, efectuarea primilor pași în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor economice.
Delegația a fost primită de viceprimarul Suzhou, Jiang Lai Qing, care a apreciat interesul părții române pentru dezvoltarea relației de prietenie și cooperare între Suzhou și Tulcea și pe coordonate economice.
Șeful delegației tulcene, Cătălin Țibuleac, a transmis mesajul de salut al președintelui Horia Teodorescu (președintele CJ este cetățean de onoare al orașului Suzhou), precizând că este în interesul ambelor părți să dezvolte relația pe zona economică, atât din punct de vedere al materiilor prime (agricultură, piscicultură, creșterea animalelor), cât și al investițiilor în zona de prelucrare a acestor materii prime, dar și al turismului.
În cadrul vizitei în China, prof. Zhihai Guo, vicepreședinte în cadrul Institutului Politehnic de Agricultură Suzhou, a arătat interesul părții chineze de a dezvolta cooperarea și pe zona de învățământ superior, în domeniul agriculturii. Vizate în acest sens sunt liceele de profil din județul Tulcea și din zonele limitrofe, dar și instituții de învățământ superior din regiune pentru încheierea unui parteneriat în domeniul învățământului. Conform precizărilor făcute de prof. Zhihai Guo, guvernul chinez asigură toate cheltuielile (bursă, cazare, masă) pentru eventualii studenți din România care ar fi interesați să acceseze cursurile Institutului Politehnic de Agricultură Suzhou.
După discuțiile cu Departamentul de agricultură, șeful delegației tulcene a fost invitat să susțină un interviu la Televiziunea Chineză CCTV, în cadrul căruia a prezentat scopul vizitei în China, subliniind relația de cooperare excelentă, bazată pe prietenie și încredere, pe care județul Tulcea o are cu provincia Suzhou.
Vizita delegației române în China reprezintă un pas important în redefinirea relației de cooperare între Suzhou și județul Tulcea. Deschiderea dialogului pe teme economice creează premisele pentru o dezvoltare atât pe ceea ce înseamnă exportul de materii prime agricole în China, dar și eventuale investiții în sistem joint-venture pentru prelucrarea acestor materii prime.
Partea chineză s-a arătat interesată de a crea o bază de dialog pentru dezvoltarea relației economice atât în domeniul agriculturii, cât și în domeniul turismului. În acest sens, este de menționat interesul arătat de firmele: Suzhou Jinji Foods Co. Ltd, Youi Group, JinMaisui și Tongda – Changshu Slaughterhouse Equipment Co. Ltd. pentru agricultură și TongCheng pentru turism.
Cu acest prilej, s-a evidențiat necesitatea creării unor structuri asociative în domeniul agricol pentru a deveni parteneri viabili de dialog în domeniul agriculturii, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Tulcea putând suplini cu succes acest rol.
Un segment important în redefinirea relațiilor bilaterale cu Suzhou îl reprezintă domeniul turismului, fiind create premise solide de dezvoltare, partea chineză oferind deja serviciile de promovare, gratuită, în China a destinației turistice Delta Dunării și Dobrogea de Nord. De asemenea, importantă este asigurarea unui sejur pe mai multe destinații turistice și nu doar Delta Dunării, în acest sens, fiind necesară încheierea de parteneriate cu alte Asociații de Management al Destinației din Suceava, Sibiu, Brașov, Constanța și inițierea dialogului cu Ministerul Turismului și Ministerul Afacerilor Interne pentru identificarea și obținerea mult mai facilă a vizelor pentru cetățenii chinezi.
Determinant în dialogul cu partea chineză a fost faptul că există un partener unic de discuții în domeniul turismului prin Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și Camera de Comerț Industrie și Agricultură Tulcea pentru domeniul economic, sprijinul Consiliului Județean Tulcea fiind garantul relației de cooperare.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.