Infractorii încearcă să găsească noi metode pentru a înșela oamenii, unii dintre ei încercând să adapteze metoda Accidentul la pandemia actuală.

„Infractorii nu au niciodată pauză. În perioada asta încearcă să își mențină afacerile, pentru că sunt foarte mulți care șomează, scrie Digi24.

De la instituirea stării de urgență au fost identificați hoți, tâlhari, traficani de droguri. Chiar și cei care se ocupau cu înșelătorii gen <Accidentul> încercaseră să adapteze la <Metoda Covid-ul>.

Cetățenii care observă astfel de fapte să le semnaleze!”, a declarat la Digi24 Dan Antonescu, consilier în cadrul Ministerului de Interne.
Poliţiştii atenţionează că o nouă metodă de înşelăciune este folosită de infractori. Ei sună potenţiale victime la telefon şi, pretinzând că rude ale acestora au fost diagnosticate cu COVID-19, cer bani pentru achiziţionarea de aparate de ventilaţie.
Un astfel de caz  a fost reclamat la IPJ Constanţa.

Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu ofere date personale la telefon, indiferent de calitatea invocată de interlocutor, să nu trimită sume de bani unor necunoscuţi, indiferent de pretextul acestora şi să sesizeze poliţiştii dacă au suspiciunea că ar putea fi victima unei infracţiuni de înşelăciune.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.