Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, va fi dezbătută, luni, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, iar votul va fi dat miercuri.

USR şi Forţa Dreptei au depus, săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă intitulată “România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice”, împotriva ministrului Bode. Aceasta are scopul de a atrage atenţia asupra “întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită”, precum şi a faptului că acesta “nu-şi merită titlul academic” sau respectul oamenilor care au muncit cinstit în România.

Semnatarii acestei moţiuni mai susţin că Guvernul României este obligat să ia măsuri pentru repararea demnităţii instituţiilor sale democratice, în contextul în care ministrul de Interne Lucian Bode refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte. În plus, el încearcă să prezinte o realitate parţială, mincinoasă şi, pe alocuri, de-a dreptul ridicolă.

De asemenea, USR şi Forţa Dreptei consideră că “în dreptul ministrului Bode” trebuie trecut şi “eşecul umilitor suferit de România în încercarea de a adera la Schengen”, precum şi “licitaţiile trucate pentru achiziţia de maşini de clienţii de partid şi de stat ai arcului guvernamental”.

Sursa

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.