Cum s-a ajuns aici

Totul a început la începutul lunii septembrie, când școala a cerut voie să funcționeze cu 11 elevi, dintre care unul cu CES – ceea ce, conform legii, echivala cu 13 elevi în calcul oficial. Consiliul de Administrație al ISJ a respins solicitarea pe 4 septembrie, dar nu a comunicat nimic în scris. Directorul a aflat printr-un simplu telefon, chiar înainte de începerea școlii. Luni dimineață, părinții și copiii au venit în curte fără să știe dacă mai au sau nu clasă. Abia la prânz, școala a primit un e-mail retrodatat, care aproba provizoriu funcționarea.

După începerea școlii, doi elevi s-au transferat și efectivul a scăzut la 9, sub limita legală impusă de niște normative. Orice instituție responsabilă ar fi încercat să aducă 1-2 copii din apropiere, pentru a salva clasa. ISJ Tulcea a preferat însă soluția de forță: a închis complet clasa și a cerut soluții de transfer de la conducerea liceului Henri Coandă. Adică, ”spalați-vă pe cap voi, că noi ne-am spălat pe mâini precum Pilat din Pont”. Nu printr-o hotărâre oficială, ci printr-o simplă dispoziție administrativă. Părinților li s-a spus, cu un cinism dezarmant, să accepte „de bună voie” mutarea.

mamaici clasa a 3 a Henri
FOTO- ÎN FAȚA ISJ, AȘTEPTÂND AUDIENȚA

Pe 2 octombrie, părinții au mers la ISJ pentru explicații. Ziua nu era deloc întâmplătoare: urma vizita secretarului de stat Sorin Ion, chemat să inspecteze managementul sferelor înalte ale învățământului tulcean. Inspectoratul a suplimentat paza și a grăbit „rezolvarea”: clasa a fost trimisă la Scoala Grigore Antipa, de pe strada Victoriei, doar pentru ca vizita să nu fie umbrită de proteste. Copiii au fost tratați ca niște piese de șah sacrificate pentru imaginea inspectoratului.

Copiii și dascălul, victime colaterale

Cei 9 elevi provin dintr-un cartier sărac, unde părinții pleacă la muncă la ora 7 și copiii trebuie să ajungă singuri la școală. La Henri Coandă, se pare,  nu se mai poate. Decizia ISJ înseamnă pentru ei riscuri reale de abandon școlar, dezrădăcinare și pierderea unui colectiv format cu greu.

Și învățătoarea lor, Elena Stoian, debutantă, titularizată chiar vara aceasta, s-a trezit fără clasă. În loc să construiască o carieră pe baza muncii ei, a primit o lecție dură despre cât de puțin contează dascălul în ochii inspectoratului.

Încă se mai poate repara

Ceea ce e revoltător dar ÎNCĂ remediabil, e că lucrurile nu sunt bătute în cuie. Mutarea ar urma să se producă abia după modulul I, adică există timp pentru ca ISJ să revină la o decizie rațională și umană. E momentul ca inspectoratul să facă ceea ce trebuia de la început: să aducă cei 1-2 copii necesari pentru completarea efectivului și să lase clasa și învățătoarea acolo unde le e locul.

Sorin Ion 23 05 Captura Fb 2 1320x944 1
FOTO- Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Învățământului

Suntem convinși că inclusiv secretarul de stat Sorin Ion, așteptat dar nesosit la Tulcea, ar aprecia o astfel de decizie managerială. Și nu doar atât: există deja un memoriu trimis către dumnealui, care detaliază toate abuzurile și inconsecvențele inspectoratului. Întoarcerea din drum nu ar fi o dovadă de slăbiciune, ci de normalitate. Suntem convinși că, atunci când va veni la Tulcea, secretarul de stat o va felicita pe Viorica Pavel, inspectorul școlar general, pentru decizia corectă luată , mai bine mai târziu decât niciodată.

Lecția amară pentru Tulcea

Astăzi, copiii au fost tratați ca dosare, părinții ca o piedică, iar învățătoarea ca o piesă dispensabilă. Dar mâine, ISJ poate alege alt drum. Poate încă să demonstreze că educația nu e despre a bifa tabele și a retrodata hârtii, ci despre a ține copiii aproape de școală și a le respecta profesorii.

Părinții așteaptă o decizie corectă. Și încă mai e timp ca inspectoratul să arate că știe să se scarpine, de data asta, în direcția corectă.

Am solicitat un punct de vedere oficial al ISJ pe această temă și am fost asigurați că îl vom primi. Până la acest moment, răspunsul întârzie să apară.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Join the Conversation

2 Observații

  1. Excelent articol. Acestea sunt consecințele numirilor politice pentru funcția de inspector GENERAL

  2. Nu se rezolva nimic toți Sint o apa și un pamint trebuie schimbat totul de la mare la mic in teritoriu toate Sint varza funcționează după cum vor toate scolile răspunsul la solicitări lasă de dorit!!!!

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.