În I.C. Brătianu, povestea canalizării e spusă cu un oftat lung, ca la un necaz vechi, din cele care nu trec. Pe hârtie, satul ar fi trebuit să aibă de ani buni una dintre cele mai importante investiții pentru civilizația locală: o rețea de canalizare modernă. În realitate, sub asfalt stă ascunsă o lucrare-fantomă, construită prost, întreruptă brutal și abandonată până la uitare.

Totul începe în mandatul fostului primar Alexe Iordan, edilul care a condus comuna până în august 2022, când oamenii l-au demis prin referendum. Sub conducerea lui, constructorul PASIROM INTERACTIV SRL a încasat peste 2,4 milioane de lei pentru o lucrare care, astăzi, este nefinalizată în proporție de 95%. Iar restul e făcut prost.

Momentul în care lucrurile s-au rupt: „Nu a vrut să plătească suma și constructorul a plecat

Actualul primar, Dănuț Pușcașu, povestește cu o sinceritate aproape dezarmantă cum a aflat, după ce a preluat mandatul, de ce lucrarea fusese abandonată:

Problema a început la fostul primar. A fost o ordonanță de guvern prin care constructorul trebuia plătit cu diferența de salariu pe construcții, vreo 180.000 de lei.
Constructorul a venit, a cerut suma. Ce să vezi? Domnul Alexe nu a vrut să o plătească.
Și ăia, normal, și-au strâns sculele și au plecat. Așa s-a blocat totul. Așa s-a oprit lucrarea. Așa a rămas comuna cu țevi sub asfalt și cu nimic funcționa
l.”

Cât a fost el primar, nimeni nu a mai îndrăznit să atingă proiectul. Nu a mai fost recepție, nu a mai fost verificare, nu a mai fost nimic. Doar o investiție îngropată și ani de tăcere.

Curtea de Conturi, martie 2025: radiografia unui eșec total

În martie 2025, Curtea de Conturi a coborât în subteranele acestei povești și a pus diagnosticul: lucrarea este, practic, inexistentă. Expertiza tehnică arată că:

  • rețeaua e nefuncțională,
  • țevi turtite și montate invers,
  • racorduri ilegale,
  • cămine acoperite cu asfalt,
  • scurgeri inexistente pe un sistem care ar trebui să funcționeze prin gravitație.

„Nimic nu e cum trebuie”, spun evaluatorii. „Totul trebuie refăcut.”

Pușcașu o spune fără ocol:

Expertiza pe care am comandat-o eu arată clar: 95% din lucrare nu este conform proiectului. E plină de erori. Nu am ce să continui. Nu pot să-mi asum eu să torn bani peste o lucrare stricată din temelie. N-ai cum. E ca și cum ai încerca să ridici o casă pe nisip.”

1 noiembrie 2025: Fondul de Mediu trimite titlul executoriu. Comuna trebuie să dea banii înapoi

Pe 1 noiembrie 2025, Primăria I.C. Brătianu primește lovitura finală: un titlu executoriu de la Administrația Fondului pentru Mediu. Statul vrea înapoi 2,7 milioane de lei, plus penalități — exact banii cheltuiți pe lucrarea nefinalizată în mandatul lui Alexe Iordan.

Danut Puscasu
Actualul primar, Dănuț Pușcașu

Primarul Pușcașu explică, apăsat:

Fondul de Mediu ne cere banii înapoi. Scrie clar în somație: 2,7 milioane plus penalități. Dar eu nu pot plăti banii ăștia. Bugetul comunei nu poate duce o asemenea lovitură. Dacă plătim, ne prăbușim. Așa că singura soluție legală e să dăm în judecată firma.”

6 milioane pentru finalizarea lucrării? „De unde să am eu banii ăștia?

Ca ironia să fie completă, constructorul PASIROM a revenit la un moment dat cu o ofertă: poate termina lucrarea — dar ar mai trebui peste 6 milioane de lei.

Mi-au cerut șase milioane și ceva. De unde să am eu banii ăștia? Bugetul comunei nu acoperă nici pe sfert. Nu mai vorbim că lucrarea lor e varză, plină de greșeli. Cum să continui în condițiile astea?”-zice actualul primar , Dănuț Pușcașu.

Așa că primarul a făcut ceea ce trebuia de mult făcut: a închis capitolul și a deschis procesul.

Procesul cu PASIROM: singura ieșire din capcana financiară lăsată de fostul primar

Primăria I.C. Brătianu este acum reclamant într-un proces împotriva PASIROM, prin care cere recuperarea prejudiciului.

Termenul: 23 ianuarie 2026.

I-am dat în judecată ca să se stabilească: ei trebuie să suporte prejudiciul, să acopere banii pe care îi cere Fondul de Mediu. E singura cale. Eu nu pot plăti pentru greșelile altcuiva, iar comuna nu poate fi îngropată în datorii.”- declară supărat Dănuț Pușcașu

Greșelile altcuiva, adică ale fostului primar Alexe Iordan, cel sub care proiectul a fost derulat, plătit, abandonat și lăsat în punctul în care Curtea de Conturi a constatat un dezastru.

Moștenirea unui mandat: o canalizare inexistentă și o comună obligată să plătească

Istoria acestei lucrări e simplă și dură:
Alexe Iordan a gestionat prost proiectul, l-a abandonat, nu a supravegheat execuția și nu a plătit sumele necesare pentru continuare.

Astăzi, rezultatul este o comună care trebuie să dea înapoi milioane pentru o lucrare nefinalizată, un proces complicat cu constructorul și un viitor incert pentru finanțările publice.

Sub asfaltul din I.C. Brătianu, în locul unei canalizări moderne, zace doar o promisiune căzută — și o moștenire administrativă care va atârna de gâtul comunei ani buni de acum încolo.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.