danut ichim 2

Pe apele Dunării și ale Deltei, controalele sunt puține, oamenii sunt și mai puțini, iar barcagiii au găsit metoda perfectă să evite sancțiunile.

Pe apele Dunării și ale Deltei, între autorități și barcagii s-a instalat un adevărat joc de-a șoarecele și pisica. Căpitanul-șef al Portului Tulcea, Dan Ichim, spune că echipele Capitaniei își fac treaba, dar resursele sunt mult prea mici pentru dimensiunea zonei. „Estimăm peste 2.000 de ambarcațiuni de agrement în zonă. Nu avem două mii de oameni să stea fiecare după fiecare barcă”, explică el.

Campania de control declanșată la nivel național de Autoritatea Navală Română, între 1 iulie și 15 septembrie, a atras atenția publicului după recentele accidente nautice. Articolul apărut astăzi în Ora de Tulcea prezintă rezultatele acestor acțiuni, însă datele provin de la ANR și se referă la întreaga țară, nu doar la Tulcea.

Pe teren, realitatea e mai nuanțată. „Toți barcagiii au grupuri pe WhatsApp. Când văd că șalupa noastră s-a desprins de la mal, se anunță între ei: ‘E în zona aia, e dincolo’. Cei în regulă își continuă treaba, ceilalți se ascund și ies după ce plecăm”, povestește Ichim.

Problema se complică din cauza lipsei de personal. La Sulina, din 15 posturi, cinci sunt neocupate. „Am scos postul la concurs de patru ori și nu a venit nimeni. Cu salariile astea mici, nu se înghesuie nimeni. În total suntem 50 de oameni pentru 500.000 de hectare de luciu de apă. Nu putem acoperi tot”, spune șeful Portului.

În plus, competențele Capitaniei se opresc pe Dunăre, iar în Delta propriu-zisă controlul aparține Administrației Rezervației Biosferei. „Dacă cineva știe de cazuri de șpagă sau favorizare, să anunțe organul competent. Eu cred că s-ar lua măsuri drastice. La noi nici măcar șpaga de ‘supraviețuire’ nu există”, adaugă el amuzat.

În ciuda obstacolelor, inspectorii navali nu renunță. „Chiar dacă e mai mult prevenire decât sancționare, e important. Măcar știu că suntem pe apă și nu-și mai permit chiar orice”, concluzionează Ichim.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.