Consiliul Județean Tulcea a atribuit, prin procedură simplificată, un contract de 311.702 lei pentru servicii de curățenie în sediul administrativ și la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Achiziția a atras atenția prin valoarea ridicată și prin profilul firmei câștigătoare, o companie cu zeci de contracte publice la activ.
Cine este firma care va face curățenie la CJ Tulcea
Contractul a fost adjudecat de Dezinfer Service SRL, potrivit datelor publicate pe LicitatiaPublica.ro. Firma trebuie să asigure curățenia birourilor, holurilor, scărilor și grupurilor sanitare, precum și salubrizarea perimetrului exterior al celor două locații ale CJ Tulcea – sediul de pe strada Păcii nr. 20 și Centrul Turistic de pe strada Gloriei nr. 4.
O firmă din Cluj cu sute de contracte publice câștigate
Documentarea realizată pe platforma termene.ro arată că Dezinfer Service SRL, cu sediul în Dej, Cluj, funcționează din 2009 și are ca obiect principal „alte activități de curățenie n.c.a”.
Firma a raportat pentru 2024:
- Cifră de afaceri: peste 6,3 milioane lei
- Profit: peste 62.000 lei
- Datorii: peste 2,7 milioane lei
- Număr de angajați: 73
Totodată, compania are un portofoliu impresionant în zona achizițiilor publice: 478 de achiziții directe și 108 licitații câștigate până acum. Asociat unic și administrator este Rus Mihaela Anca.
