Ursula von der Leyen va semna vineri la Montevideo, în Uruguay, un „parteneriat istoric”, între UE și cele patru state sud-americane din Mercosur – Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay. Acordul comercial a fost confirmat de un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, joi, la Bruxelles, potrivit publicației germane Handelsblatt, scrie Hotnews.
În urma acordului ar urma să fie creată cea mai mare zonă de liber schimb din lume, în care sunt implicați 770 de milioane de locuitori. Potrivit Comisiei Europene, companiile europene ar economisi patru miliarde de euro pe an, prin comerțul fără taxe vamale.
Cele două tabere au ajuns la o înțelegere din 2019, dar de atunci au fost negociate protocoale suplimentare, pentru a aborda punctele critice. Acum, ambele părți par hotărâte să bată palma după 25 de ani de negocieri.
Mediul de afaceri german a salutat finalizarea negocierilor. Antreprenorii au făcut eforturi pentru acordul comercial, timp de ani de zile, pentru a obține un acces mai bun pe piață.
Președintele Asociației Industriei Auto (VDA), Hildegard Müller, a declarat că acordul oferă mari oportunități pentru producătorii și furnizorii de automobile. În 2023, Germania a exportat 20.700 de mașini în Argentina și Brazilia. Există „un potențial semnificativ de creștere a acestor exporturi”.
Purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar pentru politică comercială al Partidului Liber Democrat, Carl-Julius Cronenberg, a declarat: „În vremuri de protecționism în creștere și război tarifar care se profilează, un comerț mai liber este singurul semnal corect”.
Cu toate acestea, semnătura lui von der Leyen nu este ultimul pas. Acordul trebuie aprobat de Consiliul Statelor Membre ale UE și în Parlamentul European. Este necesară o majoritate calificată, în Consiliul UE, respectiv din partea a cel puțin 15 state, care reprezintă 65% sau mai mult din populația europeană.
Germania și Spania, în special, fac campanie pentru un vot pozitiv. Franța, pe de altă parte, încearcă de câteva săptămâni să organizeze o minoritate pentru a bloca acordul. Printre sceptici se numără și Olanda, Austria, Polonia și Italia. Dacă aceste cinci țări votează împotriva acordului, acesta ar putea eșua.
Președintele francez, Emmanuel Macron, s-a pronunțat categoric împotriva acordului cu Mercosur, argumentând că francezii îl resping cu o mare majoritate. Fermierii francezi sunt îngrijorați în special de importurile ieftine de carne de vită din America de Sud. Palatul Élysée a anunțat joi, pe X, că actualul text al contractului este „inacceptabil”.
Din cauza rezistenței Franței, până de curând nu a fost clar dacă șefa Comisiei Europene va merge la Montevideo. Observatorii de la Bruxelles au avertizat să nu alimenteze în continuare criza guvernamentală de la Paris.
Italia a exprimat, la rândul ei, reticiențe privind acordul. Condițiile pentru un astfel de acord nu sunt îndeplinite, a declarat un purtător de cuvânt al premierului Giorgia Meloni, potrivit Handelsblatt. Un contract poate fi încheiat numai dacă sunt prevăzute măsuri de protecție și compensații, s-a precizat.
