ue obliga companiile aeriene sa plateasca despagubiri pentru zborurile anulate

Pe scurt:

Prețul ridicat al kerosenului nu scutește companiile aeriene de obligația de a despăgubi pasagerii. Comisarul european pentru Transporturi clarifică regulile chiar înaintea sezonului turistic.

Companiile aeriene din Uniunea Europeană sunt obligate să despăgubească pasagerii pentru zborurile anulate din cauza creșterii prețului combustibilului, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Apostolos Tzitzikostas, într-un interviu acordat Financial Times și citat de Mediafax.

Potrivit lui Tzitzikostas, anulările de zboruri cauzate de prețurile ridicate la energie nu sunt considerate „circumstanțe extraordinare”, ceea ce înseamnă că operatorii aerieni trebuie să ramburseze pasagerilor banii pe bilete.

„Prețul combustibilului pentru avioane este motivul pentru care sunt anulate zboruri, iar dacă acestea sunt anulate fără existența unor circumstanțe extraordinare, iar prețul combustibilului pentru avioane nu reprezintă o circumstanță extraordinară, companiile vor fi obligate să ramburseze pasagerilor banii”, a precizat comisarul european.

Oficialul a subliniat că majorarea prețului kerosenului face parte din riscurile normale ale activității în acest sector. El a respins afirmațiile privind o posibilă penurie de kerosen în Europa, menționând că „Europa poate susține aprovizionarea cu combustibil pentru avioane pentru o perioadă lungă”, în ciuda avertismentelor Agenției Internaționale pentru Energie și ale altor comisari europeni, care au sugerat că operatorii aerieni ar putea rămâne în curând fără kerosen.

Tzitzikostas a explicat că operatorii aerieni anulează zboruri care „nu mai aveau prea mult sens din punct de vedere financiar, iar acum, odată cu dublarea prețurilor, nu mai au deloc sens pentru companii”.

Comisarul european, care gestionează și portofoliul turismului, a cerut prudență în comunicarea publică, având în vedere apropierea sezonului turistic:

„Avem în față un sezon turistic. Trebuie să fim atenți la cuvintele pe care le folosim și să evităm provocarea panicii”.

El a precizat că se așteaptă ca impactul asupra turismului european să fie limitat. Deși numărul turiștilor din Orientul Mijlociu sau care tranzitează regiunea spre Europa este în scădere, Tzitzikostas a afirmat că turismul intern european va compensa aceste pierderi.

„Unele țări s-ar putea să nu fie afectate deloc”, a spus el, făcând referire la „țările din sudul Europei, care oferă acel tip de produs pe care mulți oameni îl caută vara”.

Subiectul anulărilor de zboruri a fost prezent și în contextul anulărilor operate de companii precum Lufthansa în ultimele săptămâni.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.