Consiliul Județean Tulcea a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județ. Este vorba despre modernizarea drumului județean DJ 229A, pe traseul Cataloi – Frecăței – Poșta – Telița – intersecția cu DN22, pe o lungime de 19,47 kilometri.

Investiția este finanțată din fonduri europene și vizează îmbunătățirea condițiilor de circulație, creșterea siguranței rutiere și facilitarea legăturii dintre localitățile din zonă.

Potrivit Consiliului Județean Tulcea, proiectul prevede refacerea completă a carosabilului și a structurii rutiere, în zonele unde au fost identificate degradări importante.

Pe lângă asfaltarea drumului, vor fi realizate și lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale, vor fi amenajate trotuare, iar stațiile de transport public și alveolele vor fi modernizate.

Proiectul include și o serie de lucrări menite să reducă riscul producerii accidentelor.

Vor fi montate parapete metalice de protecție, va fi refăcută semnalizarea rutieră verticală și orizontală, vor fi trasate marcaje noi și vor fi amenajate benzi rezonatoare în apropierea trecerilor de pietoni și în zonele cu curbe periculoase.

Reprezentanții Consiliului Județean spun că investiția va contribui la creșterea mobilității în nordul Dobrogei și la îmbunătățirea condițiilor de transport pentru locuitorii din Cataloi, Frecăței, Poșta și Telița.

Redactor la Ora de Tulcea. Acoperă știrile de eveniment, actualitatea locală și conținutul editorial din județul Tulcea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.