adoptii catei

După succesul ediției precedente, Servicii Publice Tulcea organizează o nouă ediție a Târgului de Adopții, eveniment dedicat iubitorilor de animale care își doresc un companion pe viață.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 10:00, în Parcul Delta din municipiul Tulcea, fiind organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea.

Sub sloganul „Oferă iubire, primești loialitate!”, organizatorii îi invită pe tulceni să îi cunoască pe cățeii care își caută o familie, o casă și multă afecțiune. Vizitatorii vor avea ocazia să petreacă timp alături de animale și să descopere bucuria pe care o poate aduce o adopție responsabilă.

Potrivit organizatorilor, toți cățeii prezenți la târg sunt vaccinați, deparazitați, sterilizați și au carnet de sănătate, fiind pregătiți să ajungă în grija unor noi stăpâni.

„Un prieten pe viață te așteaptă!” este mesajul transmis de organizatori, care speră ca și de această dată cât mai multe animale să își găsească o familie.

Adoptă responsabil și schimbă o viață

Reprezentanții Serviciilor Publice Tulcea îi îndeamnă pe cei care se gândesc să adopte un animal să facă acest pas în mod responsabil, oferindu-le cățeilor șansa la o viață mai bună.

Vino să cunoști noii membri ai familiei tale!”, este invitația lansată către comunitate înaintea evenimentului.

Accesul este gratuit, iar organizatorii îi așteaptă pe tulceni și pe vizitatorii orașului în Parcul Delta, sâmbătă, 20 iunie, de la ora 10:00.

„Adoptă responsabil! Oferă o șansă! Schimbă o viață! Fii eroul lui!”, este mesajul prin care organizatorii promovează noua ediție a Târgului de Adopții.

720126119 1754007518904155 1856772171363203209 n

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.