Locuitorii din Ceamurlia de Sus sunt invitați vineri, 14 august 2026, la inaugurarea Parcului „Cola Fudulea”, un spațiu dedicat copiilor și familiilor din comunitate. Evenimentul va începe la ora 18:30.
Noul parc poartă numele poetului și prozatorului aromân Cola Fudulea, născut în anul 1940 și legat de aceste meleaguri prin copilărie, educație și creație.
La eveniment este așteptat să participe chiar Cola Fudulea, omul de cultură al cărui nume va rămâne legat de noul loc de întâlnire al comunității.

„A noastă-i hoara Ceamurlia”, este mesajul amintit de reprezentanții administrației locale odată cu anunțarea inaugurării.
Peste 80 de copii vor avea un loc în care să se joace
Potrivit Primăriei Comunei Baia, în Ceamurlia de Sus trăiesc peste 80 de copii. Aceștia așteptau de mai mulți ani amenajarea unui spațiu în care să se poată juca și să își petreacă timpul liber împreună.
Realizarea parcului ar fi fost promisă comunității în urmă cu mai bine de zece ani.
„Este mai mult decât un parc. Este un loc pentru copii, pentru familii, pentru întâlniri și pentru bucuria de a fi împreună. Este un loc care leagă trecutul de prezent și, mai ales, prezentul de viitor”, au transmis reprezentanții Primăriei Comunei Baia.
Primarul comunei, Liliana Marinescu, a descris inaugurarea drept îndeplinirea unei promisiuni vechi față de copiii satului.
„Pentru mine, ca primar, este o bucurie deosebită să pot spune astăzi că o promisiune veche de mai bine de 10 ani devine realitate. Nu doar vorbim despre ceea ce se poate face. Facem. Construim. Schimbăm. Și lăsăm ceva în urmă pentru copiii noștri”, a transmis Liliana Marinescu.

Muzică, dansuri și surprize la inaugurare
Inaugurarea va fi transformată într-o mică sărbătoare pentru copiii din Ceamurlia de Sus. Organizatorii au pregătit muzică, dansuri, jocuri, activități și mai multe surprize pentru cei mici.
La eveniment sunt invitați copiii, părinții, bunicii și toți locuitorii comunei Baia care doresc să participe la deschiderea noului spațiu comunitar.
Inaugurarea Parcului „Cola Fudulea” va avea loc vineri, 14 august, începând cu ora 18:30, în localitatea Ceamurlia de Sus.