Adelina N. avea doar 8 ani și își dorea enorm să facă baie. Pentru că familia nu a reușit să ajungă la mare, vineri, 15 august, în jurul prânzului, au mers la piscina Pensiunii Lebăda, aflată la ieșirea din Tulcea spre Mineri. O ieșire de vacanță s-a transformat însă într-o tragedie.
Din informațiile obținute de Ora de Tulcea, fetița s-a urcat pe toboganul acvatic și și-a dat drumul în piscină. Nu știa să înoate, spun sursele noastre. După ce a ajuns în apă, s-a scufundat, iar în acele momente nimeni din apropiere nu ar fi observat că nu mai ieșea la suprafață.
Copila a fost observată și scoasă din apă prea târziu. A fost chemată ambulanța, dar pentru Adelina era deja prea târziu. Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite de autorități.

Adelina era elevă la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Tulcea. Terminase clasa I, era o elevă silitoare și luase premiu la sfârșitul anului. În mesajul transmis în comunitatea școlii este descrisă simplu și dureros drept „un copil minunat”.
Luni, trupul neînsuflețit al fetiței va fi depus la biserica din Orășelul Copiilor, unde familia, colegii și profesorii își vor putea lua rămas-bun.
La „Henri Coandă”, vestea morții ei a căzut greu. Colegii, profesorii și învățătoarele rămân cu imaginea unei fetițe cuminți și silitoare, care ar fi trebuit să înceapă în toamnă clasa a II-a.
„Conducerea și întregul corp profesoral al Liceului Tehnologic «Henri Coandă» sunt alături de familia îndurerată. Adelina va rămâne în amintirea noastră ca un copil luminos, silitor și iubit. Dumnezeu să o odihnească în pace.”-au transmis cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Henri Coandă
Din păcate, Adelina nu va mai auzi clopoțelul din septembrie.