Cadre didactice și membri de sindicat din județul Tulcea au plecat spre București pentru a participa la protestul național organizat de principalele federații din învățământ, nemulțumite de proiectul noii legi a salarizării și de efectele măsurilor de austeritate asupra sistemului educațional.
Potrivit Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, profesori din Tulcea se află printre participanții care au pornit spre Capitală alături de colegi din județe precum Cluj, Hunedoara, Dolj, Sibiu, Caraș-Severin și Galați.
Protestul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, iar sindicaliștii estimează participarea a aproximativ 20.000 de persoane din întreaga țară.
Participanții se reunesc în Piața Victoriei, unde mitingul este programat să înceapă la ora 11:00. După încheierea acestuia, protestatarii vor pleca în marș către Palatul Parlamentului, pe traseul Calea Victoriei – Podul Națiunile Unite – Bulevardul Națiunile Unite – Parcul Izvor.
Principalele nemulțumiri vizează prevederile noii legi a salarizării și posibilul impact asupra veniturilor personalului din educație, inclusiv reducerea sau eliminarea unor sporuri. Sindicaliștii susțin că promisiunile făcute în ultimii ani pentru sistemul de învățământ nu au fost respectate.
„Colegii noștri de sindicat sunt în autocare, plini de hotărâre, gata să lupte pentru demnitatea profesiei noastre”, au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Reprezentanții organizațiilor sindicale afirmă că manifestația este una dintre cele mai ample organizate în ultimele luni și reprezintă un semnal de alarmă transmis autorităților cu privire la situația din sistemul de educație.
Galerie foto



