Inspectorii ANAF Antifraudă au descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor, prejudiciul adus bugetului de stat fiind estimat la 4,6 milioane de lei.
Potrivit Economica.net, persoana identificată ca având rol de coordonare în acest circuit își promova pe rețelele sociale un stil de viață extravagant, afișând bunuri și accesorii de lux, proprietăți exclusiviste, vacanțe în destinații exotice și sume mari de bani în numerar. Sursa
Investigațiile ANAF arată că mecanismul fraudulos era construit prin intermediul mai multor societăți interpuse, fără capacitate operațională reală sau cu un comportament fiscal inadecvat. Aceste firme emiteau facturi pentru prestări de servicii care nu reflectau operațiuni economice reale.
Documentele erau folosite pentru a înregistra în contabilitate cheltuieli fictive și pentru deducerea nelegală a TVA, cu scopul de a diminua obligațiile fiscale datorate statului.
În timpul controalelor, o parte dintre reprezentanții legali ai firmelor implicate s-au sustras verificărilor, refuzând să prezinte documentele și informațiile solicitate de inspectorii antifraudă pentru clarificarea situației fiscale.
Pe lângă prejudiciul adus bugetului de stat, mecanismul fraudulos a afectat și persoanele care ar fi trebuit să beneficieze de statutul de salariat, acestea fiind private de protecția sistemului public de asigurări sociale, inclusiv de drepturile privind asigurările de sănătate și pensie.
ANAF a anunțat că intensifică acțiunile de combatere a fraudelor fiscale complexe, inclusiv prin monitorizarea și corelarea informațiilor din mediul online, și va continua identificarea persoanelor care folosesc societăți fără activitate economică reală pentru a evita plata obligațiilor fiscale.