Într-o țară unde drumurile se strică de obicei după câteva ierni grele, România reușește performanța să-și topească asfaltul din construcție. Drumul principal de legătură dintre podul suspendat peste Dunăre de la Brăila și județul Tulcea – denumit oficial DN2S/DN22J Brăila–Jijila – e deja o legendă rutieră. Nu pentru că ar fi circulat cineva pe el, ci pentru că e la a doua rundă de reparații înainte de inaugurare.
Șoseaua de 13 kilometri, parte a unui proiect finanțat cu peste 500 de milioane de euro din fonduri europene și buget național, a fost promisă pentru octombrie 2023. Ne aflăm în iunie 2025, iar „drumul de legătură” e tot un drum spre nicăieri. Pe hartă apare, în teren se reasfaltează, iar în realitate n-a fost deschis niciodată circulației.
La kilometrul 8 al traseului Brăila–Jijila, constructorul s-a întors cu utilaje grele: tasări, surpări, podețe cedate și taluzuri spălate de ploi – o colecție completă de eșecuri inginerești pe o șosea virgină. Prima tentativă de „reparare” a venit la scurt timp după finalizare. Acum se vorbește despre „consolidări capitale”. În limbaj tehnic: s-a turnat prost și acum se corectează pe bani noi.
Podul suspendat peste Dunăre, inaugurat cu fast în iulie 2023 și supranumit „Golden Gate-ul de România”, ar fi trebuit să conecteze rapid Brăila de Tulcea. Numai că drumul care ar trebui să preia fluxul rutier e încă în șantier, iar traficul este deviat pe ocolitoarea prin Măcin. Singura constantă? Plăcuțele de informare care anunță lucrări europene finalizate.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) promite penalități și controale. O comisie va inspecta săptămâna viitoare dacă drumul e „pregătit pentru recepție”. Adică dacă poate fi deschis fără să se scufunde. Deocamdată, promisiunile se toarnă mai des decât asfaltul.
Dincolo de ironie, realitatea e amară: infrastructura care trebuia să transforme mobilitatea în sud-estul țării devine un caz școală despre lipsa de responsabilitate. Podul există, dar duce nicăieri. Iar drumul Brăila–Jijila, o investiție în teorie, e în practică un monument al improvizației.
