Furtuna violentă care a măturat Tulcea la sfârșitul lunii iunie continuă să producă efecte, chiar dacă vântul s-a oprit de mult. După ce bucăți din mai multe acoperișuri au fost smulse și au avariat autoturisme, Primăria a cerut asociațiilor de proprietari să verifice dacă aceste construcții au fost realizate legal.

În ultimele zile, asociațiile au început să le solicite locatarilor care au construit acoperișuri simple sau de tip pod pe blocuri să prezinte, în termen de zece zile, autorizațiile și documentele care au stat la baza lucrărilor.

Demersul vine după ce administrația locală a primit mai multe cereri de despăgubire din partea proprietarilor ale căror mașini au fost avariate de țigle, bucăți de tablă sau alte elemente desprinse în timpul furtunii.

Cine răspunde pentru pagube?

Primarul Ștefan Ilie spune că situațiile diferă de la un bloc la altul. În cazul imobilelor ale căror acoperișuri au fost reabilitate prin programele Primăriei și se află încă în perioada de garanție, constructorul va remedia problemele și va suporta, dacă va fi cazul, despăgubirile pentru proprietarii afectați.

În schimb, pentru blocurile asupra cărora administrația locală nu a intervenit, Primăria a transmis reclamațiile către asociațiile de proprietari. Edilul subliniază că instituția nu poate stabili cine este vinovat pentru pagube, acest lucru putând fi decis doar de o instanță. Rolul Primăriei a fost să informeze asociațiile că există sesizări potrivit cărora elemente desprinse de pe blocurile administrate de ele ar fi provocat avarii unor autoturisme.

Primarul atrage atenția că acoperișul este un bun comun al tuturor proprietarilor din bloc și, prin urmare, administrarea lui revine asociației, indiferent cine a suportat costurile construirii.

Unii președinți de asociații au susținut că nu au nicio responsabilitate, deoarece acoperișurile au fost construite de diferiți locatari. Le-am explicat că legea spune altceva. Acoperișul este parte comună a blocului, iar asociația trebuie să știe în ce condiții a fost realizat și dacă există toate documentele necesare”, a transmis Ștefan Ilie.

Edilul spune că intenția administrației locale nu este aplicarea de amenzi, ci clarificarea situației juridice a acestor construcții și aducerea lor în legalitate, acolo unde este necesar.

În paralel începe și „recensământul” blocurilor

Pe lângă verificarea acoperișurilor, Primăria Tulcea desfășoară și o amplă acțiune de inventariere a blocurilor din municipiu. Demersul este realizat la solicitarea Instituției Prefectului și a Inspectoratului Județean în Construcții și urmărește centralizarea datelor privind gradul de rezistență la cutremur al fiecărui imobil.

Furtuna din 30 iunie a fost una dintre cele mai puternice din ultimii ani în municipiu. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a peste 50 de copaci doborâți, a mai mult de 20 de cabluri electrice rupte, pentru degajarea unor elemente de construcție desprinse și a 16 acoperișuri afectate de rafalele puternice de vânt.

Tocmai aceste incidente au readus în prim-plan problema acoperișurilor construite pe blocuri și responsabilitatea privind întreținerea și siguranța lor. Pentru multe asociații de proprietari, verificările începute acum ar putea fi primul pas spre clarificarea unei situații care, până la furtună, a trecut aproape neobservată.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.