Peste 200 de militari din România, Spania și Statele Unite participă, în perioada 21-30 septembrie, la exercițiul multinațional HERACLEEA 26, desfășurat în județul Tulcea, în zona lagunară Razelm-Sinoe. Antrenamentele au loc inclusiv la Enisala, Visterna, Insula Grădiștea și în poligonul Babadag, unde sunt folosite transportoare amfibii și blindate, ambarcațiuni militare și sisteme autonome fără pilot.

Potrivit Forțelor Navale Române, la exercițiu participă 130 de militari ai Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea”, 60 de militari spanioli și 20 de militari americani.

Militarii au la dispoziție aproximativ 280 de elemente de capabilități specifice infanteriei marine. Pe lângă transportoarele amfibii și blindate sunt utilizate vehicule tactice, autocamioane, autospeciale, tehnică de sprijin logistic, echipamente de comunicații și armament individual.

Scenariu cu un desant inamic în zona Razelm-Sinoe

O parte importantă a exercițiului este dedicată acțiunilor tactice desfășurate atât pe apă, cât și pe uscat. Infanteriștii marini se antrenează pentru supravegherea liniilor de comunicații fluviale și protejarea infrastructurii critice.

Unul dintre scenarii presupune blocarea și neutralizarea unui posibil desant tactic inamic debarcat în zona lagunară Razelm-Sinoe, potrivit Forțelor Navale Române.

HERACLEEA 26 este coordonat de Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea”, structură a Flotilei Fluviale. Exercițiul urmărește creșterea nivelului de pregătire și a capacității militarilor din cele trei țări de a acționa împreună, cu accent pe securitatea Deltei Dunării și a zonei costiere.

Joi, 24 septembrie, între orele 09:00 și 11:00, în Centrul Secundar de Instrucție pentru Luptă al Forțelor Terestre Babadag va fi organizată și o Media Day, în cadrul căreia vor putea fi urmărite secvențe ale exercițiului.

Redactor la Ora de Tulcea. Acoperă știrile de eveniment, actualitatea locală și conținutul editorial din județul Tulcea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.