pachet sanatos

Aproape 600 de elevi ai Liceului Tehnologic „Henri Coandă” din Tulcea vor primi zilnic un pachet alimentar gratuit, începând cu luna iunie, ca parte a Programului Național „Masa sănătoasă”. Henri Coandă este singurul liceu care întrunește condițiile accesării de fonduri prin acest Program Național. Inițiativa vizează încurajarea frecventării școlii și promovarea unei alimentații echilibrate în rândul copiilor și adolescenților.

În cadrul programului, fiecare elev va primi un pachet format dintr-un sandviș și un fruct, livrat în regim de catering, cu o valoare de maximum 15 lei pe zi. Măsura vine ca urmare a unei hotărâri recente a Consiliului Local Tulcea și se va aplica pe toată durata anului școlar, cu excepția vacanțelor, ca în fiecare an, dealtfel.

„Este o formă concretă de sprijin pentru elevi și familiile lor, dar și un pas important în direcția combaterii abandonului școlar”, a declarat primarul municipiului, Ștefan Ilie.

Programul este adaptat inclusiv pentru elevii cu restricții alimentare, din motive medicale sau religioase – 12 elevi urmând să primească meniuri personalizate, marcate corespunzător.

Distribuția se face zilnic, în două tranșe, în funcție de ciclul de învățământ, iar prezența elevilor este centralizată printr-o aplicație informatică ( de fapt o aplicație google sheet făcută de directorul liceului ), pentru a evita risipa alimentară.

Prin această inițiativă, autoritățile locale și conducerea liceului încearcă nu doar să ofere o masă sănătoasă, ci și să creeze un mediu educațional mai motivant și mai echitabil.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.