Consiliul Local Tulcea va aproba pe 28 mai planul de selecție pentru ocuparea a trei posturi de administrator neexecutiv în Consiliul de Administrație al Transport Public S.A., societatea care administrează transportul public din municipiu. Noii membri vor avea un mandat de patru ani, începând cu noiembrie 2025, și vor influența decizii esențiale privind rutele, tarifele și investițiile în infrastructura de transport.
Candidații trebuie să aibă studii superioare și minimum 7 ani de experiență în domenii precum inginerie, economie, administrație, drept sau servicii publice. Selecția va fi făcută în baza unor criterii clare de competență și integritate, iar procesul va fi coordonat de o comisie mixtă din care face parte și un expert independent în resurse umane, contractat special pentru această procedură.
Potrivit documentației oficiale, întregul proces – de la anunțul de recrutare până la desemnarea finală – trebuie să se încheie până în luna octombrie.
„Este o ocazie de a aduce în consiliul de administrație profesioniști autentici, care să gestioneze eficient serviciile de transport de care depind mii de tulceni”, a declarat primarul Ștefan Ilie, inițiatorul proiectul.
Numirile oficiale vor fi făcute de Adunarea Generală a Acționarilor, în baza rezultatelor finale ale selecției. Cine va ocupa aceste funcții-cheie? Vom afla în toamnă.
