Astăzi, în doar câteva minute, cerul s-a întunecat, iar vântul a început să sufle cu o forță greu de stăpânit. Rafalele violente au măturat străzile, au rupt arbori, au smuls acoperișuri și au aruncat bucăți de tablă și alte materiale de construcție peste drumuri și autoturisme. În urma furtunii, două mașini au fost avariate, iar mai multe zone din oraș au devenit periculoase pentru pietoni și șoferi.
Imaginile surprinse imediat după trecerea furtunii arată amploarea pagubelor. Copaci rupți sau înclinați amenință să se prăbușească, acoperișuri au fost smulse de rafalele puternice, iar resturile împrăștiate pe carosabil au îngreunat circulația. Pentru câteva zeci de minute, natura și-a arătat forța, lăsând în urmă un peisaj care a necesitat intervenția rapidă a autorităților.


Imediat după producerea fenomenelor meteo, echipele Primăriei au fost mobilizate în teren și intervin împreună cu instituțiile competente pentru înlăturarea efectelor furtunii. Situațiile sunt gestionate în ordinea urgenței, în toate zonele afectate.
Autoritățile îi avertizează pe cetățeni să evite deplasările în apropierea arborilor afectați și a clădirilor de pe care se pot desprinde elemente de construcție, să nu se apropie de stâlpi sau cabluri electrice căzute și să apeleze numărul unic de urgență 112 dacă observă situații care pun în pericol viața oamenilor sau bunurile.
La această oră, întreg personalul disponibil din cadrul Serviciilor Publice, al Direcției Întreținere și Administrare Patrimoniu și al Serviciului Gospodărire Municipală este mobilizat pentru degajarea arborilor căzuți, îndepărtarea elementelor desprinse de vânt și eliminarea tuturor pericolelor create de furtună.
Intervențiile continuă, iar autoritățile recomandă populației să manifeste prudență până la finalizarea operațiunilor. Chiar dacă furtuna s-a oprit, urmele lăsate în urmă sunt încă vizibile, iar riscurile generate de arborii afectați și de elementele de construcție instabile nu au fost eliminate în totalitate.
VIDEO- Dan Cârstea