Polițiștii au făcut o descoperire importantă în timpul unui control rutier efectuat în orașul Măcin. Un autoturism care se deplasa pe direcția Măcin–Smârdan a fost oprit pe o stradă din localitate, iar verificările au scos la iveală o cantitate mare de pește aflată în portbagaj.

În urma controlului, oamenii legii au găsit șapte exemplare de pește care prezentau caracteristici specifice speciei sturion. Persoanele aflate în mașină au fost conduse la sediul Poliției Orașului Măcin, unde peștii au fost măsurați și cântăriți.

Cantitatea totală descoperită este de 43,10 kilograme de pește.

Anchetatorii urmează să preleveze probe pentru a stabili cu exactitate proveniența exemplarelor și dacă acestea provin din mediul natural sau din acvacultură.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru pescuitul, deținerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitate piscicole naturale, precum și a produselor sau subproduselor obținute din aceștia, cu excepția celor provenite din acvacultură și dovedite legal prin documente și marcaje justificative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.