ciocanel decizie judecator

Una dintre cele mai șocante crime comise în județul Tulcea în ultimii ani a primit verdict definitiv. Marți, 16 decembrie 2025, Curtea de Apel Constanța a respins apelul formulat de Mihaela-Alina Ursache, femeia condamnată pentru uciderea cu premeditare a unei persoane vulnerabile, otrăvită pentru o sumă infimă de bani.

Judecătorii au menținut condamnarea pronunțată anterior de Tribunalul Tulcea: 18 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat și tâlhărie, într-un dosar care a cutremurat o întreagă comunitate. Decizia instanței este definitivă.

Crima s-a petrecut în septembrie 2021, în localitatea Jurilovca. Potrivit anchetatorilor, inculpata i-a oferit victimei – o femeie cu dizabilități locomotorii și psihice – un suc în care a amestecat Carbofuran, un pesticid extrem de toxic, interzis în Uniunea Europeană. Scopul: să-i fure indemnizația de handicap, în valoare de doar 375 de lei.

După ce a băut lichidul otrăvit, victima s-a prăbușit pe casa scării blocului în care locuia și a murit în chinuri, înainte ca cineva să o mai poată salva. Expertizele medico-legale au stabilit că decesul a survenit rapid, în urma unei asfixii acute provocate de substanța ingerată.

Ancheta a scos la iveală detalii cutremurătoare: recipientul de suc aruncat la gunoi, flaconul cu acetonă folosit pentru manipularea substanței și urmele toxice identice găsite atât în ambalaje, cât și în organismul victimei. Toate probele au dus către aceeași concluzie – fapta a fost comisă cu sânge rece.

Pe parcursul procesului, Mihaela-Alina Ursache a încercat să inducă în eroare anchetatorii, indicând alte persoane drept autori ai faptei. Instanța a apreciat însă declarațiile sale ca fiind nesincere și contrazise de probele administrate.

Prin decizia pronunțată la 16 decembrie 2025, Curtea de Apel Constanța a pus punct definitiv acestui dosar. Criminala va rămâne după gratii, într-un caz care a șocat opinia publică și a ridicat semne grave de întrebare privind protecția persoanelor vulnerabile.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.