NICOLETA ANTON

Controlul Curții de Conturi la Consiliul Județean Tulcea, pentru exercițiul bugetar 2024, a vizat operațiuni financiare de ordinul milionelor de lei, fără a indica însă pierderi bugetare majore. Potrivit raportului, aproximativ 3,88 milioane de lei reprezentând investiții finalizate au fost reflectate temporar ca „lucrări în curs”, iar în cazul finanțărilor nerambursabile a fost identificată o sumă de 41.003 lei ce trebuie recuperată. Conducerea Direcției Economice susține că vorbim, în principal, despre corecții de înregistrare contabilă și diferențe de moment, majoritatea deja remediate în timpul auditului.

Raportul Curții de Conturi a fost însoțit de o opinie cu rezerve, auditorii apreciind că imaginea din bilanț nu a surprins integral toate mișcările patrimoniale, însă fără a concluziona existența unor prejudicii extinse sau a unor plăți ilegale.

Ce a reținut Curtea de Conturi

Pe scurt, auditorii au semnalat:

  • investiții finalizate, în valoare de 3.886.452 lei, care au fost transferate în patrimoniu ulterior, la începutul anului 2025;
  • neconcordanțe între execuția bugetară și evidența patrimonială;
  • încadrări bugetare diferite față de interpretarea Curții, inclusiv în cazul subvenției pentru apa potabilă din Delta Dunării;
  • un singur capitol rămas deschis: finanțările nerambursabile acordate ONG-urilor, unde este în curs procedura de recuperare a unor sume.

Nicoleta Anton: „Nu sunt prejudicii, ci ajustări contabile”

Directorul economic al Consiliului Județean Tulcea, Nicoleta Anton, a explicat că raportul trebuie analizat din perspectivă tehnică, nu ca un act de acuzare.

„Controlul Curții de Conturi a cuprins activitatea Consiliului Județean și a instituțiilor subordonate pentru anul 2024. În ceea ce privește finanțările nerambursabile acordate în baza Legii 350, vorbim despre două contracte dintr-un total de 57. Pentru unul dintre ele, sumele erau deja în curs de recuperare la momentul controlului, iar pentru celălalt exista dosar depus în instanță, deoarece asociația nu a justificat cheltuielile”, a precizat directorul economic.

În rest, susține aceasta, nu este vorba de bani pierduți, ci de diferențe de raportare între finalul unui exercițiu bugetar și începutul următorului.

„Curtea de Conturi a apreciat, pe bună dreptate, că imaginea din bilanțul contabil nu a reflectat în totalitate mișcările patrimoniale. De exemplu, investiții realizate de DGASPC și de Bibliotecă au fost recepționate la finalul anului 2024, iar trecerea lor din investiții în curs în active corporale s-a făcut în 2025. Aceste aspecte au fost corectate”, a explicat Nicoleta Anton.

Subvenția la apă: aceeași bani, altă poziție bugetară

Un alt punct menționat în raport a vizat compensațiile pentru apa potabilă din Delta Dunării, acordate de CJ Tulcea de peste două decenii.

„Această compensație se acordă din anul 1997, iar județul Tulcea este singurul care oferă un asemenea sprijin. Curtea de Conturi a considerat că încadrarea bugetară nu a fost cea corectă. Am operat corecția, dar nu este vorba de sume plătite nelegal, ci strict de reflectarea lor în buget”, a mai spus directorul economic.

Concluzia administrației județene

Potrivit conducerii Consiliului Județean, toate observațiile de natură contabilă au fost clarificate în timpul controlului, iar singurele măsuri rămase de dus la capăt sunt cele privind recuperarea sumelor aferente unor finanțări nerambursabile, aflate deja pe circuit administrativ și juridic

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.