Un incident neplăcut a avut loc marți, 6 ianuarie 2026, în comuna Dăeni, județul Tulcea, la doar câteva ore după ce localitatea a găzduit evenimentele dedicate sărbătorii Bobotezei și tradiției „Calului dobrogean”.
Parbriz spart după ce ar fi fost aruncate petarde
Alexandru Balaban, preotul comunei Dăeni, a semnalat, printr-o postare pe rețelele de socializare, faptul că autoturismul său personal a fost vandalizat. Potrivit imaginilor publicate, parbrizul mașinii a fost spart, iar primele verificări indică faptul că avariile ar fi fost provocate de petarde.

În mesajul inițial, acesta a precizat că gestul l-a afectat mai ales din punct de vedere emoțional, nu material. Preotul a transmis că a urmărit imagini surprinse în zonă și că bănuiește că autorul ar fi o persoană din apropiere, motiv pentru care și-a exprimat dorința de a avea o discuție directă, fără a face publică identitatea acesteia.
„Nu pentru că mi s-a provocat o pagubă materială, ci pentru că acest gest mi-a provocat o rană sufletească”, a scris preotul, precizând că fapta nu ar fi fost comisă de o singură persoană.
Incident reclamat la Poliție

Cum, până în acest moment, nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru incident, preotul Alexandru Balaban a decis să depună o plângere oficială la Poliție, pentru ca împrejurările exacte în care s-a produs fapta să fie stabilite de autorități. În urma verificărilor preliminare, polițiștii au constatat că avariile ar fi fost provocate de petarde, fiind identificate urme rămase la fața locului.
Incidentul ar fi avut loc în intervalul orar 16.00–17.30. „S-au auzit două bubuituri. Am ieșit să văd ce se întâmplă, dar nu mi-am dat seama atunci să merg la mașină pentru a verifica”, a declarat preotul.
În zonă există camere de supraveghere, iar imaginile urmează să fie analizate de anchetatori pentru stabilirea vinovaților.
Postarea a generat numeroase reacții în mediul online, opiniile fiind împărțite între cei care susțin ipoteza folosirii petardelor și cei care consideră că ar putea fi vorba despre un incident accidental.
Incidentul s-a petrecut în aceeași zi în care, în comuna Dăeni, localnicii au sărbătorit vechea tradiție a „Calului dobrogean”, un obicei păstrat cu sfințenie de Bobotează.
