În luna ianuarie 2026, Unitatea Militară 02025 Babadag va desfășura exerciții militare cu muniție de război în poligonul Babadag, situat între localitățile Enisala și Sălcioara.

Tragerile vor avea loc în două perioade: 19-23 ianuarie și 26-30 ianuarie, între orele 09.00 și 23.59, ziua și noaptea, fără întrerupere, pe intervale de câte 60 de minute, cu pauze de 15 minute pentru descongestionarea traficului rutier, potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituția Prefectului JUDEȚUL TULCEA.

Pentru siguranța participanților la trafic, circulația pe DJ 222 va fi restricționată prin amplasarea a două bariere, iar pătrunderea în perimetrul poligonului este permisă doar cu aprobarea șefului pazei. În caz de urgență, cetățenii sunt sfătuiți să contacteze Centrul secundar de Instruire pentru Luptă „Babadag” la numărul 0240/562805.

Pentru evitarea zonelor de tragere, autoritățile recomandă șoferilor să folosească ruta alternativă Babadag – DN 22 – Ceamurlia de Jos – Jurilovca – DJ 222 – Sălcioara și retur. Nerespectarea acestor recomandări poate conduce la consecințe grave, pentru care Unitatea Militară 02025 Babadag nu își asumă responsabilitatea

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.