O gafă monumentală semnată de România TV a reușit, în această dimineață, să stârnească hohote de râs în mediul online tulcean, unde vigilența publicului bate, se pare, atenția redacțională.
Postul de televiziune a ilustrat o știre despre decesul comisarului-șef din Dolj cu… fotografia primarului municipiului Tulcea, Ștefan Ilie. Rezultatul? O confuzie de proporții, care i-a făcut pe unii cititori să creadă că edilul ar avea nu doar un frate cunoscut, Marian Ilie, ci și un misterios frate geamăn, apărut subit în breaking news.
Eroarea a fost corectată ulterior, dar nu înainte ca internetul local să-și facă datoria: glume, distribuiri și comentarii savuroase, toate condimentate cu umorul specific zonei.
Parafrazându-l pe Mark Twain, stirea privind moartea primarului ..a fost o exagerare.
