Alcool Volan 4a38f

În perioada 5–11 ianuarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat mai multe acțiuni dedicate siguranței rutiere, vizând identificarea și sancționarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Acțiunile au avut ca principal scop verificarea conducătorilor auto prin utilizarea aparatelor alcooltest și drugtest, pentru a preveni incidentele rutiere grave și a proteja viața participanților la trafic.

În urma controalelor, polițiștii au efectuat 564 de testări cu alcooltest, dintre care opt au ieșit pozitiv. De asemenea, cinci persoane au fost testate pentru substanțe psihoactive, fiind identificată o persoană care conducea sub influența acestora.

Reprezentanții IPJ Tulcea reamintesc că atât alcoolul, cât și drogurile afectează serios capacitatea de a conduce, crescând semnificativ riscul producerii de accidente. Autoritățile atrag atenția șoferilor să nu urce la volan sub influența acestor substanțe și să acorde prioritate siguranței rutiere.

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.