Primăria orașului Măcin, județul Tulcea, a anunțat convocarea unei ședințe de îndată a Consiliului Local în data de 16 ianuarie 2026, cu scopul de a vota subvenționarea taxei de salubrizare. În urma deciziei anticipate, tariful va scădea de la 30 de lei, cât fusese stabilit inițial, la 19 lei pe lună pentru fiecare persoană.
Primarul orașului, Duțu Mihai, a precizat că, deși ședința va fi publică, nu va exista rubrica „diverse”, caracteristică întâlnirilor de acest tip, ceea ce înseamnă că problemele cetățenilor nu vor putea fi abordate în cadrul acestei întruniri. „Îi încurajăm pe locuitori să participe la ședința ordinară de la sfârșitul lunii ianuarie, unde toate aspectele de interes public pot fi discutate”, a spus primarul.
Întrebat de Ora de Tulcea cât de mult a contat pentru această decizie situația scumpirilor de la început de an, primarul a răspuns: „A contat foarte mult și a contat presiunea socială. Decizia este a Consiliului Local, așa cum prevede legea.”
Subvenția și impactul asupra bugetului local
Referitor la durata acestei subvenții, Duțu Mihai a explicat: „Depinde de ce modificări legislative apar. Legal, subvenționarea nu mai este permisă, dar faptul că celelalte două orașe, Babadag și Isaccea, au mers pe această idee, așa a hotărât și Consiliul Local Măcin să procedeze. De altfel, populația tot asta a cerut. Vedem cine și cum va plăti repercusiunile. Cel mai probabil primarul.”
Primarul a comentat și efectele asupra bugetului orașului. Întrebat cum afectează această subvenție bugetul orașului pe termen lung, primarul a răspuns: „Foarte mult. Anul trecut am achitat doar către operator 2,5 milioane de lei și am recuperat de la cetățeni 900 de mii.
La asta se mai adaugă cheltuieli cu Iridex, măturatul stradal – aproximativ 1 milion de lei pe an –, dezinsecție și, de anul acesta, cheltuieli și cu Centru de Colectare prin Aport Voluntar, alt minim 1 milion. Per total, minim 3 milioane în plus vom plăti de la buget, pe lângă ceea ce strângem de la cetățeni din taxa.
Aceasta înseamnă 3 milioane care nu vor putea fi folosite pentru îmbunătățirea serviciilor sau accesarea unor proiecte. Nemaipunând la socoteală faptul că celelalte 3 milioane reprezintă aproximativ 10% din bugetul local. O catastrofă economică, în alte cuvinte, dar dacă aceasta este dorința cetățenilor, asta facem!”
Clarificări și dezinformări demontate de Primărie
În ultimele zile, Primăria Măcin a transmis explicații publice pentru cetățeni, detaliind modul de stabilire a tarifelor. Autoritățile au subliniat că tariful de 30 de lei pe persoană nu a fost stabilit de administrația locală, ci de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Tulcea, conform contractului de delegare a serviciului de salubrizare pentru județ. Diferențele de preț între localități urbane și rurale reflectă costurile serviciului calculate de ADI și nu reprezintă favorizarea vreunei comunități.
Primăria a reamintit că, în 2025, tariful real era de 29 de lei pe persoană, însă cetățenii au plătit doar 15 lei, diferența fiind acoperită din bugetul local. Alte servicii, precum măturatul stradal, dezinsecția sau întreținerea domeniului public, sunt finanțate separat.
Prin comunicarea publicată pe rețele sociale, autoritățile au precizat că, începând cu 2026, tariful de 30 de lei nu reprezintă o decizie a Primăriei Măcin, ci aplicarea hotărârii ADI Tulcea. Locuitorii sunt sfătuiți să nu se lase influențați de informații false și să înțeleagă clar responsabilitatea reală pentru stabilirea tarifelor.
