Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea a transmis o serie de recomandări esențiale pentru protejarea animalelor în contextul vremii severe, cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic și ninsori, în această perioadă. ANSVSA face apel la responsabilitatea crescătorilor, proprietarilor de animale de companie și transportatorilor pentru a preveni riscurile și disconfortul animalelor.
Recomandări pentru animalele de companie
Autoritățile recomandă asigurarea unui adăpost corespunzător, verificarea periodică pentru a evita acoperirea cu zăpadă și furnizarea de hrană și apă caldă. Câinii trebuie dezlegați astfel încât să se poată mișca liber, pentru a preveni hipotermia sau pentru a se adăposti în cazul viscolului.
Măsuri pentru crescătorii de animale
Crescătorii sunt sfătuiți să asigure adăposturi ferite de frig, vânt și zăpadă, apă și furaje suficiente, precum și verificarea instalațiilor de adăpare, care pot îngheța. În fermele comerciale este recomandată existența unor generatoare de rezervă. Orice semn de boală sau disconfort al animalelor trebuie raportat imediat medicului veterinar sau DSVSA Tulcea.
Instrucțiuni pentru transportul animalelor vii
Transporturile trebuie evitate în condiții meteo extreme, dacă nu sunt absolut necesare. Animalele trebuie transportate cu hrană și apă suficiente, cu densitate redusă cu minimum 25% la temperaturi scăzute și în vehicule dotate corespunzător. Monitorizarea pe parcurs este obligatorie pentru a identifica semnele de stres termic, precum frisoane, îngrămădire sau letargie.
Aspecte specifice pe specii
Porcinele sunt extrem de sensibile la frig, astfel încât sub 0°C trebuie controlată temperatura. Bovinele pot rezista la frig dacă nu sunt expuse curenților de aer, iar ecvinele pot fi transportate la temperaturi sub -20°C doar în vehicule adaptate corespunzător.
Responsabilitatea autorităților locale și ANSVSA
Administrațiile locale au obligația de a asigura condiții adecvate de adăpostire, îngrijire și gestionare a deșeurilor animaliere. ANSVSA, prin DSVSA Tulcea, a informat toți factorii implicați pentru respectarea legislației și protejarea animalelor pe durata sezonului rece.
Sursa foto: agrobiznes.ro
