Tulcea a intrat într-o etapă intensă de modernizare, iar mai multe zone din oraș s-au transformat în șantiere deschise. Primele intervenții au început pe Aleea Cristina, unde carosabilul a fost complet decopertat, semn că lucrările nu sunt de suprafață, ci vizează refacerea integrală a infrastructurii.

Pe măsură ce utilajele au înaintat, au apărut și problemele ascunse sub asfalt. Echipele au descoperit avarii la rețelele de apă și canalizare, ceea ce complică intervențiile și aduce întârzieri. Autoritățile spun însă că aceste situații nu pot fi ocolite, dacă se dorește o reabilitare făcută „ca la carte”.

Lucrările se extind și pe strada Gazelei, unde decopertarea a început dinspre intersecția cu strada Energiei. Aici, surpriza a fost și mai mare: rețelele de utilități sunt vechi și insuficiente pentru nevoile actuale ale zonei. În consecință, conductele vor fi înlocuite complet, în paralel cu modernizarea drumului.

Investiția totală se ridică la aproximativ 8,8 milioane de euro și acoperă zeci de străzi din municipiu. Practic, o bună parte din oraș intră, etapizat, în proces de reabilitare.

Disconfortul nu a întârziat să apară. În Cartierul Nou, traseele autobuzelor 3, 5 și 14B au fost modificate temporar, iar locuitorii sunt nevoiți să se adapteze noilor rute.

Primarul Ștefan Ilie le cere tulcenilor răbdare și înțelegere, subliniind că astfel de lucrări vin la pachet cu blocaje, întârzieri și situații neprevăzute. Edilul atrage atenția că, de multe ori, problemele descoperite țin de infrastructura subterană administrată de alte entități, ceea ce face intervențiile și mai dificile.

În paralel cu marile șantiere, administrația locală continuă și lucrările mai mici din oraș: reparații de trotuare, amenajări de spații verzi, refacerea locurilor de joacă sau marcaje rutiere.

Mesajul autorităților este clar: modernizarea Tulcei este în plină desfășurare, însă până la rezultate vizibile, locuitorii trebuie să treacă printr-o perioadă deloc confortabilă.Cum ar spune fostul primar, Ctin Hogea, ”nu poți face omletă fără să spargi ouăle”

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.