Elevii din Tulcea au adus bucurie la Centrul Phoenix: donații și sprijin pentru persoanele aflate în nevoie

Un gest simplu, dar cu impact mare, a adus lumină în sufletele beneficiarilor Centrului Social de Urgență Phoenix din Tulcea.

Elevii Liceului Agricol „Nicolae Cornățeanu” au mers miercuri, 1 aprilie, la centru cu donații, dar și cu dorința de a face bine, într-o acțiune care a adunat în jurul ei elevi, profesori, sponsori și reprezentanți ai Bisericii.

Tinerii au oferit produse necesare celor aflați în dificultate, dar, dincolo de ajutoarele materiale, au adus și un moment de apropiere și solidaritate.

Evenimentul a fost marcat și de prezența Preasfințitului Visarion, Episcopul Tulcii, care a participat la acțiunea filantropică și a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți.

Reprezentanții centrului au transmis că astfel de inițiative înseamnă mai mult decât donații, fiind un semn că spiritul de comunitate rămâne puternic în rândul tinerilor din Tulcea.

Acțiunea a fost posibilă și cu sprijinul sponsorilor Fraher, Panda, Delta, Star și al lui Diacu Ionuț Marius, dar și datorită implicării cadrelor didactice și a elevilor.

Un rol important în organizare l-a avut pedagogul de noapte Gina Aurelia Buturuga, iar printre cei remarcați pentru implicare s-a numărat și eleva Ioan Mirela.

Galerie foto

Sursa foto: Facebook – Episcopia Tulcii

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.