invierea lui lazar

Credincioșii din Tulcea întâmpină una dintre cele mai profunde zile din calendarul ortodox – Sâmbăta lui Lazăr, sărbătoare care deschide drumul către Floriile și Săptămâna Patimilor, încărcată de rugăciune, pomenire și speranță.

În bisericile din oraș, această zi este dedicată în mod special celor adormiți, fiind ultima din Postul Paștelui în care se mai fac pomeniri de obște. Tulcenii vin cu colivă, lumânări și sufletele pline de dor, pentru a înălța rugăciuni pentru cei plecați din această lume, într-o atmosferă de liniște și reculegere.

Semnificația sărbătorii este una profundă: amintește de învierea lui Lazăr din Betania, cel mort de patru zile, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a chemat la viață. Minunea este văzută de Biserică drept o prevestire a Învierii Domnului și o dovadă a biruinței asupra morții.

Reprezentanții Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Tulcea au transmis un mesaj de suflet credincioșilor, amintind că această zi este „mai mult decât o amintire, este o chemare la credință, la nădejde și la apropiere de Dumnezeu”.

În tradiția locului, Sâmbăta lui Lazăr este și o zi a împăcării și a milosteniei. Oamenii sunt îndemnați să lase deoparte supărările, să facă pace cu cei din jur și să ofere de pomană pentru sufletele celor adormiți. În același timp, se păstrează rânduieli vechi: nu se spală, nu se face curățenie și nu se coc bucate, ziua fiind dedicată liniștii sufletești.

Credincioșii care țin post au dezlegare la unt și vin, ca o ușoară mângâiere înainte de zilele grele ale Săptămânii Patimilor.

659054029 1265953958977921 1274295984634042328 n
Foto. Facebook / Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina Tulcea

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.