Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), a finalizat campania din 2026 de repopulare cu șalău în Complexul lagunar Razim–Sinoie, una dintre cele mai importante zone piscicole din România.
Acțiunea face parte dintr-un program amplu de refacere a stocurilor acestei specii valoroase, afectată în ultimii ani de scăderea populației. În cadrul campaniei, specialiștii au introdus în apă nu mai puțin de 1.025 de cuiburi cu icre embrionate de șalău, obținute printr-o tehnologie specială.
Pentru reproducere au fost selectați 169 de reproducători, cu vârsta de minimum 3 ani și greutatea de peste 2 kilograme, proveniți în principal din lacurile complexului. Aceștia au fost ținuți în bazinele de la baza de cercetare Enisala, unde au fost create condiții apropiate de mediul natural, inclusiv substraturi speciale din nuiele de răchită pentru depunerea icrelor.
Ulterior, cuiburile au fost amplasate în lacul Razim, în zona gurii canalului Enisala, în ape limpezi, la temperaturi de 6–7 grade Celsius, condiții esențiale pentru dezvoltarea embrionilor.
Potrivit guvernatorului ARBDD, Bogdan-Ioachim Bulete, rezultatele programelor din ultimii ani încep deja să se vadă în capturile pescarilor. Totodată, acesta atrage atenția asupra necesității respectării dimensiunilor minime de captură, în contextul în care șalăul are o rată redusă de supraviețuire până la maturitate.
Șalăul este una dintre cele mai valoroase specii de apă dulce, preferând apele curate și bogate în hrană. Lagunele Razim și Sinoie oferă un habitat ideal, datorită resurselor naturale abundente.
Programul de repopulare va continua și în perioada următoare, fiind considerat esențial pentru menținerea echilibrului ecosistemului și pentru susținerea activităților de pescuit din zonă.
Galerie foto


